Bunii şi răii

Vine într-o zi la tine cineva pe care în momentul acela îl consideri amic şi-ţi spune că Popescu e rău. Tu nu-l cunoşti pe Popescu, ai încredere în ceea ce-ţi spune amicul şi, pentru că

Vine într-o zi la tine cineva pe care în momentul acela îl consideri amic şi-ţi spune că Popescu e rău. Tu nu-l cunoşti pe Popescu, ai încredere în ceea ce-ţi spune amicul şi, pentru că eşti în poziţia de a face liste cu buni şi răi, cu ai noştri şi ai lor, îl şi treci pe numitul Popescu la răi, fără să te mai oboseşti să constaţi tu însuţi dacă e corectă au ba judecata amicului.

După un timp, dacă amicul de încredere nu-ţi mai este amic (şi, vai, cât de des se întâmplă asta), nu înseamnă că te şi grăbeşti să vezi dacă pe Popescu l-ai plasat cumva eronat în lista cu personaje negative. Îl laşi acolo, la răi, că aşa ai apucat de pe vremea când cuvântul fostului amic era literă de lege. Soarta cetăţeanului Popescu e pecetluită, din rău, bun nu va deveni pentru tine niciodată.

În schimb, cetăţeanul Ionescu, recomandat de fostul amic pentru lista cu buni, va trece instantaneu la răi, dacă noul amic cu care te sfătuieşti acum nu-l are la inimă nici pe Ionescu şi nici pe fostul amic! Tragic e că tu, făcătorul de liste, îţi iei libertatea de a nu-l cunoaşte nici pe Popescu, nici pe Ionescu. Sunt doar nişte nume care trebuie să umple listele musai antagonice, listele cu buni şi răi, pe care societatea românească le produce cu incredibilă uşurinţă, pecetluind traiectorii de viaţă şi fixând, ca-ntr-un insectar, destine. Dând, cu ochii închişi, certificate de bună şi rea purtare, calificative, deschizând pentru incapabili uşi nebănuite şi trântind în nas aceleaşi uşi, unora trecuţi la răi, fără să-i cunoşti. Dar de ce să ne mirăm? Vă aduceţi aminte cuvintele din primele zile de şcoală: "Vezi, mamă, să nu cumva să te ia la ochi de rău"? Căci "profesorul" are acest obicei, fie că eşti şcolar, fie că eşti adult nefericit. Eşti deci la îndemâna oricui i se năzăreşte să se cheme profesor, adică stăpân pe catalogul (registrul, fişa) în care eşti notat la sugestia unui amic de circumstanţă. Mai mult ca oricând, maniheismul este la el acasă. Albul şi negrul care nu admit griuri, nuanţe, gradaţii. Cine are timp pentru asta?

În niciun caz nevăzătorii, puşi să facă liste şi, fireşte, clasamente, şi cărora doar li s-a "povestit" cum e cu albul şi cu negrul, fără să le fi văzut vreodată!

Ar fi multe de spus despre intransigenţii de ocazie, despre amicii care sunt amici doar când au pâinea şi cuţitul, despre Popeştii şi Ioneştii care suportă fluctuaţiile de umori ale făcătorilor de liste. Probabil în articolele viitoare. Ştiu şi ştim cu toţii că e bine să fii mereu pe lista cu buni. Cu ce abilitate însă, cu ce slalom, cu ce preţ?

Deocamdată mă mulţumesc să constat că profesorii - nu de matematică, nu de geografie, ci "de liste" - lucrează de zor, cu ochii închişi, după ureche.