Bunii şi răii (II)

Scriam joia trecută despre "profesorii de liste", despre cei care decid după criterii umorale cine este bun şi cine este rău, iar notele date de ei, în public îndeobşte, ne condiţionează

Scriam joia trecută despre "profesorii de liste", despre cei care decid după criterii umorale cine este bun şi cine este rău, iar notele date de ei, în public îndeobşte, ne condiţionează cariera, familia, viaţa. Câţiva prieteni mi-au reproşat că nu dau nume, că nu scriu negru pe alb cine ne sunt "examinatorii" şi care ar fi exemplele cele mai flagrante de nedreptăţi suportate de oameni pe care îi cunosc şi îi cunoaştem. Ei bine nu, nu am să fac greşeala de a produce, la rândul meu, liste. Asta mi-ar mai lipsi, să mă imaginez în postura de judecător super partes, să cad adică în greşeala celor pe care tocmai i-am considerat lipsiţi de simţul dreptei măsuri. Nu din laşitate nu intru în bătălii, ci pentru că am sentimentul limpede al zădărniciei. Polemicile ultimilor ani nu mai aduc în lumină sclipirea elegantă a floretelor, ci mirosul urât al zoaielor turnate cu voioşie în capul adversarilor. Şi unde mai pui că nu se îndreaptă nimic, fiecare fiind convins visceral de adevărul lui. N-am văzut încă pe nimeni să recunoască în public, tranşant, da, am greşit. Şi au greşit atâţia! Greşiţilor, acum, înainte de Sfintele Paşte ar trebui să le iertăm greşelile. Asta şi facem, nesperând la reciprocitate. Şi când te gândeşti că mulţi dintre intransigenţii făcători de liste şi, vai, făcători de opinie sunt declarat pioşi, plini de umanism, de cuvioşenie tipărită. Cuvioşi şi smeriţi în emisiuni televizate, cotropiţi de bunătate şi blândeţe. Unii. Alţii, mai sinceri un pic, cu sabia dreptăţii ridicată ameninţător în diatribe spuse sau scrise, despart apele de uscat cu convingerea că sunt învestiţi "de sus" cu înţelepciunea de a o face, fără să mai stea pe gânduri. Şi fără să mai stea pe gânduri decretează că, de pildă, anumiţi bogaţi sunt răi, mai ales dacă din bogăţia lor nu s-au înfruptat decât unii (şi fac o listă cu "beneficiarii" şi statele de plată…). Despre săraci, nici vorbă, că picăm în populism şi nu se cade. Bogaţii sunt în general răii, ei s-ar cuveni să plătească vorbele bune, laudele, că, dacă n-o fac, vor fi înjuraţi. Şi uite că până la urmă măreaţa bătălie morală nu e altceva decât o jalnică bătălie financiară, iar profesorii de liste sunt şi ei oameni cu nevoile lor şi vor să fie la rândul lor (fără să se ştie!) pe un stat de plată, aseptic dacă se poate. Să vândă, ca în Evul Mediu, indulgenţe. Numai că păcatele bogaţilor, oricât ar fi ele de multe şi de grele, nu egalează numărul celor dispuşi să vândă indulgenţe.

Pe vremea asta, acum mai bine de două mii de ani, Saul din Tars proiecta o călătorie spre Damasc, o călătorie care avea să-i schimbe viaţa. Azi cine se mai încumetă să-şi schimbe măcar o frântură din înţepenitele convingeri? Cine s-o mai pornească spre Damasc, dacă drumul până acolo e plin de gropi şi de moarte? Poate că totuşi în noaptea Învierii ne va veni un pic de minte în cap şi multă Lumină în suflet. Avem cu toţii nevoie.

Profesorii de liste sunt şi ei oameni cu nevoile lor şi vor să fie la rândul lor (fără să se ştie!) pe un stat de plată, aseptic dacă se poate. Să vândă, ca în Evul Mediu, indulgenţe.