Bumerangul reformei Macovei
0Rezultatul: zeci de anchete blocate şi prescrierea unor infracţiuni grave Civilii nu mai pot fi cercetaţi de procurorii militari conform hotărârii Curţii Constituţionale. O decizie pe
Rezultatul: zeci de anchete blocate şi prescrierea unor infracţiuni grave
Civilii nu mai pot fi cercetaţi de procurorii militari conform hotărârii Curţii Constituţionale. O decizie pe care mulţi au interpretat-o doar ca pe o manevră a judecătorilor Curţii menită să-l scăpe pe Ion Iliescu de învinuirile aduse în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990. S-a uitat însă că excepţia de neconstituţionalitate a fost admisă într-un dosar fără miză, de duzină. În realitate, lucrurile sunt mult mai simple. Curtea Constituţională a constatat că anchetarea civililor de către militari contravine tocmai legii fundamentale a ţării; în Constituţie scrie negru pe alb că cetăţenii sunt egali în faţa legii, fără privilegii şi discriminări. Nicăieri în lumea civilizată civilii nu sunt cercetaţi de procurorii militari. Atât timp cât procurorii militari sunt ofiţeri de carieră, supuşi disciplinei şi ierarhiei militare, nu mai pot îndeplini condiţia esenţială a actului de justiţie: independenţa.
Situaţia în care s-a ajuns nu reprezintă decât un nou episod al incoerenţei legilor care reglementează sistemul juridic. Legea penală prevedea clar că procurorii militari îi vor cerceta pe civili dacă aceştia sunt anchetaţi în dosare cu militari. Numai că CEDO a condamnat tocmai pe acest motiv România la despăgubirea unui civil cercetat pe procurori militari. Anunţată cu surle şi trâmbiţe, reforma penală a Monicăi Macovei se întoarce ca un bumerang împotriva acesteia. Controversa cercetării civililor laolaltă cu militarii a pornit de la modificările aduse Codului de Procedura Penală în septembrie 2006 de fostul ministru al justiţiei Monica Macovei. Atunci, ministrul justiţiei anunţa cu mândrie reforma justiţiei penale. Acum, se vor vedea efectele. Zeci de anchete blocate, prescrierea unor infracţiuni grave, mii de declinări. Şi asta nu este tot.
Efectele reformei Monicăi Macovei ar putea fi şi mai primejdioase: falimentul instanţelor militare - un aspect pe care ministeriatul Macovei nu l-a prevăzut, din cauza lipsei de viziune pe termen lung. Legea de modificare a Codului de Procedură Penală prevede că în dosarele nou-create, în caz de competenţă alternativă, dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta militară, competenţa revine instanţei civile. În schimb, dosarele deja demarate ar fi trebuit să rămână tot în competenţa Parchetelor militare, ceea ce este o evidentă discriminare. Pe această temă au apărut o serie de comentarii pro şi contra, singura voce - mută - fiind chiar a Monicăi Macovei, care a preferat să stea departe de tumultul juridic din ultimele zile.