Bulgaria a dejucat un complot terorist ce viza un avion de pasageri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

bulgar, la bordul unui avion care se îndrepta către o capitală europeană. Poliţia a arestat o femeie pe aeroportul din Varna, după descoperirea unei cutii de cartuşe în bagajul ei de mână.

bulgar, la bordul unui avion care se îndrepta către o capitală europeană. Poliţia a arestat o femeie pe aeroportul din Varna, după descoperirea unei cutii de cartuşe în bagajul ei de mână. Chiar dacă nu a fost găsită nicio armă asupra ei sau la bordul avionului, poliţia susţine că aceasta avea în bagaje muniţie de Kalaşnikov. Femeia a declarat că nu ştia de existenţa muniţiei în bagajul său. Potrivit investigaţiilor jurnaliştilor de la "Trud", avionul în cauză aparţinea companiei ruse Sibir Air şi urma să decoleze la 30 sau 31 august de la Varna, cu destinaţia Moscova. Pasagerul în bagajele căruia au fost găsite muniţii era o cetăţeană străină, scrie cotidianul bulgar, care adaugă că este în curs de desfăşurare o anchetă în colaborare cu servicii speciale străine. Anchetatorii încearcă să stabilească dacă pasagera intenţiona să participe la deturnarea avionului şi dacă avea complici la bordul avionului, mai scrie "Trud".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite