Bugetul pentru sanatate, pagubit cu peste 2 milioane de dolari, in urma unei licitatii "aranjate"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru achizitionarea produselor de hemodializa, in caietul de sarcini au fost introduse, ilegal, "criterii tehnice obligatorii", ridicand pretul. Aceste criterii ii avantajau, net, pe unii ofertanti, in detrimentul celorlalti. Firma Renamed Farma din Craiova, respinsa de la licitatie pentru ca oferea produse Braun mai ieftine si de calitate. Ministrul Mircea Beuran semneaza ca primarul documente mistificate de subordonatii sai. In loc de licita

In plina criza a sistemului medical, un grup de medici si functionari ai Ministerului Sanatatii vitregesc bugetul pentru sanatate cu cateva milioane de dolari. "Operatiunea" a avut loc cu prilejul licitatiei nationale pentru achizitionarea produselor de hemodializa, organizata in perioada iunie - iulie a.c. Comisia de evaluare, formata din consilier juridic Remus Baciu - presedinte, conf. dr. Eugen Mota, ec. Ion Tanase, jurist Minola Fialcovscki si Cristian Carausu, director la Corpul de Control al Guvernului, a respins de la licitatie unul dintre cei mai importanti ofertanti, respectiv firma Renamed Farma din Craiova. Constituita special in acest scop, firma craioveana are o cifra de afaceri de peste 3 milioane de dolari in ultimii trei ani si ocupa locul doi pe piata romaneasca in acest domeniu, cu aproximativ 200 de aparate de hemodializa in functiune. Este dealer autorizat al unor firme occidentale de renume, precum B. Braun - Germania, Bellco Italia etc. De altfel, pentru licitatie, firma a depus o scrisoare de garantie, in valoare de 6,2 miliarde lei, eliberata de ING Bank Craiova. Am facut aceste precizari pentru unii functionari din Ministerul Sanatatii care au incercat sa ne sugereze ca avem de-a face cu "o firma mica, de apartament, care putea strica licitatia, oferind preturi anormale". Motivul invocat de comisie pentru eliminarea firmei Renamed este unul de-a dreptul hilar: cica datele de pe un fluturas publicitar pentru unul din produsele ofertate (RSO4A - un banal praf de bicarbonat, folosit in prepararea unei solutii - n.n.) nu corespund cu realitatea, desi ofertantul prezentase din partea firmei Braun o documentatie tehnica cu toate produsele, inclusiv cu acest banal bicarbonat. Urmeaza o corespondenta asidua a presedintelui comisiei cu firma Braun din Germania, in care aceasta din urma confirma valabilitatea produsului "realizat de B. Braun Melsungen Germania" si isi exprima regretul pentru "neintelegere" si, totodata convingerea ca "in acest fel, licitatia va fi deblocata". Totusi, "partea romana" insista si, dupa mai multe raspunsuri, in care nemtii repeta ca totu-i in regula, cere firmei germane "un certificat de comercializare a acestui produs". Cu rabdarea si precizia specifice germanilor, firma Braun raspunde ca "un certificat de comercializare nu poate fi emis de autoritatile germane decat pentru produse medicale finite" (ceea ce este valabil si in Romania, si in toata lumea, materiile prime fiind vandute ca atare). Cu alte cuvinte, germanii spun, clar, ca pentru un astfel de produs nu este nevoie de autorizatie. Ei bine, juristul Remus Baciu se prevaleaza de acest "nu poate fi emis", intocmeste un raspuns-rechizitoriu la adresa firmei Renamed, in care afirma ca produsul cu pricina, atentie!, "nici macar nu poate fi supus autorizarii", ii baga documentul sub nas proaspatului ministru al Sanatatii, Mircea Beuran, care-l semneaza ca primarul. Si astfel, firma Renamed care oferea la licitatie nu numai banalul bicarbonat, ci toata gama de produse - de la dializoare pana la solutii, fistule si catere - este inlaturata din aceasta competitie. In comparatie cu firmele castigatoare - Fresenius Medical Care Romania SRL, Sindan SRL, Polisano SRL, Sof Medica SRL etc., carora nu le putem imputa ca si-au atins scopul - firma Renamed Farma oferea produse similare calitativ, la preturi sensibil reduse. Practic, la principalele produse, diferenta este, la un calcul sumar, de 2.180.000 de euro, suma cu care bugetul pentru sanatate a fost vitregit. Exista si alte "elemente" ale licitatiei din care rezulta ca ea a fost "aranjata". Astfel, in loc de "criterii tehnice", asa cum spune legea, in caietul de sarcini au fost puse "criterii tehnice obligatorii", care, "coincidenta", avantajau net unul dintre ofertanti. Or, actul normativ care reglementeaza aceste licitatii (OUG nr. 60/2001 privind achizitiile publice, art. 36 si 37) spune clar ca acest lucru este interzis. Chiar si formula de licitatie a fost aleasa "gresit", si anume cu oferte in plic inchis, in loc de licitatie electronica deschisa, cu posibilitatea ca ofertantii sa poata ridica sau scadea pretul, asa cum spune legea achizitiilor publice. Altfel, in ce ar mai consta competitia, in conditiile in care ofertantii vin cu produse similare, calitativ, realizate de cei mai cunoscuti producatori occidentali? Pe de alta parte, chiar componenta comisiei a fost stabilita ilegal. Astfel, potrivit art. 51 al actului normativ amintit, comisia de evaluare trebuia formata din cel putin trei membri cu experienta profesionala relevanta in domeniu. Dar, asa cum se poate vedea, in comisie a fost un singur profesionist, respectiv conf. dr. Eugen Mota, ceilalti fiind doi juristi, un economist si un functionar guvernamental. Alta coincidenta?! Conf. dr. Eugen Mota, asa cum reiese din documentele aflate in redactia noastra, este sponsorizat de una dintre firmele care au castigat licitatia (i s-au achitat nu numai deplasarile in strainatate, ci chiar si taxele de membru al unor organisme internationale de specialitate). De prisos sa mai intrebam de ce, aflandu-se in "relatii" cu unul dintre competitori, dr. Mota nu s-a autorecuzat, la constituirea acestei comisii, asa cum prevede legea.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite