Bugetul lui Sebastian Arvinte

Preotul de tara Arvinte a ajuns personaj literar pentru ca, de cate ori i se rupea anteriul, isi taia un colt din partile ramase intregi pentru a face rost de petic. Asa si administratorii bugetului,

Preotul de tara Arvinte a ajuns personaj literar pentru ca, de cate ori i se rupea anteriul, isi taia un colt din partile ramase intregi pentru a face rost de petic. Asa si administratorii bugetului, fortati de nenorocirile ce au lovit Romania sa faca multe cheltuieli neprevazute. Inundatiile au aratat si autoritatilor in ce stare se gasesc podurile, digurile si barajele. A fost mare nevoie de bani si pentru reconstructia de urgenta a caselor sinistratilor, e nevoie de suplimentarea fondurilor destinate infrastructurii. A mai venit si molima pasarilor, care ciuguleste cu lacomie din "anteriul" fondurilor publice, tocmai acum, in perioada cand, la Palatul Victoria, se dau batalii grele pe marginea bugetului pe anul viitor. Buget care nu va fi nici mai mic, nici mai mare decat poate aduce o economie ca a noastra, bazata pe industrii invechite si productii agricole de subzistenta. Gauri de ordinul miilor de miliarde se cer peticite, si alta sursa sigura nu se intrevede, decat reorganizarea viitorului buget, dupa metoda amintita mai sus. Se taie dintr-o parte pentru a acoperi in cealalta. Daca in legenda tot satul radea, romanii vor plange pentru ca, atunci cand se aplica algoritmul ,Arvinte la Buget", au de suferit Sanatatea, Invatamantul, Cultura, Protectia Sociala... Pentru a iesi din aceasta incurcatura se propune renuntarea la hulitul Acord cu FMI, prin care ni se impuneau restrictii peste restrictii, limite imposibil de respectat ale deficitului bugetar, disponibilizari in masa si o disciplina financiara prea rigida pentru obiceiurile dambovitene. Teoretic, daca scapam de FMI, avem avantajul ca putem cheltui fara sa ne mai pese de evolutia indicatorilor macroeconomici. Dar pana unde ne vom putea intinde? Sutana preotului Arvinte putea pierde din lungime, pentru ca manecile sa ramana intregi. Bugetul nu poate fi depasit decat prin adancirea diferentei dintre cheltuielile si veniturile din 2006. Exact in aceasta operatiune isi pun sperantele institutiile bugetare atunci cand se cere acoperirea pierderilor din economie provocate de calamitati. Ce alta solutie ar mai putea gasi Cabinetul? Bineinteles, o masura la indemana va fi cresterea taxelor si impozitelor. Dar nici aici nu exista o strategie limpede, cu care sa fie de acord principalii platitori - firmele si angajatii acestora. La o adica, romanul ar putea plati, ca si neamtul in 1998, o "taxa de solidaritate", dar cata vreme Palatul Victoria nu-i va explica exact unde vor fi alocati banii, nimeni nu va scoate o letcaie. La noi, bugetul e un sac in care cine pune - pune si din care cine ia - ia. Platitorii sunt obligati sa contribuie in plus, la necaz, in timp ce cheltuitorii nu sunt obligati sa dea socoteala cand impart banii. E greu sa ceri mereu solidaritate celor care platesc zi de zi, adica salariatilor si angajatorilor acestora, si sa nu le dai nimic in schimb. Ei, cei cinci milioane, finanteaza si Sanatatea a 20 de milioane, si Apararea Nationala, si salariile politistilor, si privilegiile demnitarilor. De cate ori sindicatele si patronatele au cerut ajutorul statului, fie pentru sustinerea exporturilor, fie pentru alte facilitati, li s-a spus: "Descurcati-va!". Ce-ar fi sa raspunda acum cu aceeasi moneda?