Bugetarii iau al 13-lea salariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bugetarii iau al 13-lea salariu
Bugetarii iau al 13-lea salariu

După ce au scăpat de cele zece zile de concediu fără plată, de trâmbiţatele restructurări şi, majoritatea lor, chiar de tăierea sporurilor, angajaţii statului devin favorizaţii crizei: proiectul de buget pe 2010 prevede şi plata celui de-al 13-lea salariu pe 2009.

Potrivit secretarului de stat în Ministerul de Finanţe, Gheorghe Gherghina, plata se va face la începutul anului viitor. „Cel de-al 13-lea salariu este inclus în proiectul de buget pe 2010, dar suma totală acordată nu se cunoaşte. Acesta va fi, însă, la nivelul salariului mediu pe întreg anul 2009 şi se va acorda, cel mai probabil, în primele luni ale anului următor”, a declarat Gherghina, pentru „Adevărul”.

Niciuna dintre măsurile de austeritate planificate pentru sectorul bugetar nu a fost pusă în practică în acest an. Cheltuielile de personal au urcat semnificativ ca pondere în PIB în ultimii doi ani. În primele nouă luni din 2009, acestea au crescut cu 9,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Reprezentanţii Finanţelor spun că aceasta este o consecinţă a majorărilor salariale aprobate în a doua parte a anului trecut. Cel de-al 13-lea salariu aferent anului trecut a fost achitat în prima parte a acestui an.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite