Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Bugetarii vor avea concediu forţat doar 8 zile

9 noiembrie 2009, 21:21 |  Autor: Mihaela Stoica  | 

Bugetarii vor avea concediu forţat doar 8 zile

Bugetarii vor avea concediu forţat doar 8 zile

 

Ministrul interimar al Finanţelor, Gheorghe Pogea, a anunţat astăzi că bugetarii vor avea până al sfârşitul anului concediu forţat doar opt zile, în loc de 10 cât se anunţase anterior. Măsura a fost luată pentru a se economisii bani la buget.

Bugetari urmează să îşi ia câte patru zile în noiembrie şi decembrie. În urma aplicării parţiale a concediului fără plată, statul va economisii 80% din suma propusă iniţial, de 1,6 mld lei.

n mod normal, pentru ca legea să fi produs efectele fiscale în acest an, ar fi trebuit să fie luate zilele de concediu în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie, dar acum nu mai pot fi luate aceste măsuri decât în noiembrie şi decembrie. Pe noiembrie, patru zile pot fi luate, sigur şi în decembrie", a declarat Pogea, citat de NewsIn.

El a precizat că guvernul lasă la latitudinea ordonatorilor principali de credite să aleagă forma în care poate fi aplicată legea, explicând că există posibilitatea aplicării unui program de lucru redus, a trimiterii angajaţilor în zece zile de concediu sau a aplicării unei combinaţii între programul redus şi zile de concediu.

"Măsura trebuie aplicată în spiritul legii şi mai mult de patru zile pe lună (de concediu fără plată n.r.) nu putem să dăm, dar dacă sindicatele se pun de acord cu instituţiile să ia zece zile de concediu fără plată, sigur că ar fi bine", a afirmat Pogea.

Ministrul a precizat că până la finalul anului nu mai pot fi făcute reduceri de cheltuieli de 1,6 miliarde lei prin aplicarea acestei măsuri şi va fi vorba de mai puţin "cam cu 20%".
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole