Din Budapesta, în Apuseni

Pe vârful unui munte din Bihor, cetăţeanul maghiar Jankuly Imre face turism la standarde occidentale În Munţii Piatra Craiului, cocoţat pe vârful muntelui ce unduie lin prin ţara

Pe vârful unui munte din Bihor, cetăţeanul maghiar Jankuly Imre face turism la standarde occidentale

În Munţii Piatra Craiului, cocoţat pe vârful muntelui ce unduie lin prin ţara Beiuşului, un tânăr economist maghiar venit taman de la Budapesta e o lecţie vie despre ce ar putea deveni turismul rural în România.

Fan declarat al sporturilor montane şi definitiv îndrăgostit de Apuseni, Jankuly Imre a venit în 2002 pentru a-şi cumpăra o casă în comuna bihoreană Roşia. "Din întâmplare", spune el. "Eram decis să cumpăr o casă în zona carstică a Apusenilor. Am luat o hartă a acestor locuri şi mi-am pus degetul pe ea. S-a nimerit să fie Roşia".

Au trecut patru ani de când, pentru 100 milioane de lei, tânărul a devenit proprietar pe-o casă veche de peste 100 de ani şi una niţel mai nouă, dar şi pe trei hectare de teren, pe care le-a lăsat în voia naturii.

S-a atins doar de cele două case. Le-a restaurat şi le-a pus la dispoziţia turiştilor. A numit aşezarea "Moha es pafrany", în traducere "Muşchi şi licheni", după numele a două personaje de desene animate foarte îndrăgite în ţara vecină.

7 kilometri din comună până la pensiunea "Muşchi şi licheni"

Rustică în adevăratul sens al cuvântului, pensiunea e amplasată chiar în vârful muntelui şi e destinată amatorilor de speologie şi sporturi montane.

Din centrul comunei până acolo e cale de şapte kilometri, drum parcă mai uşor de parcurs pe jos, dacă ţi-e milă de maşină. Condiţiile sunt însă mai mult decât acceptabile. Cabana - clădirea mai nouă - are baie cu gresie, duş şi apă caldă, bucătărie comună, plus două camere mari.

Simple, "ca la ţară", dar numai bune pentru montaniarzii care nu sunt deloc pretenţioşi. La nevoie, poate găzdui până la 25-30 de persoane. Cel de-al doilea corp de clădire, casa veche, funcţionează în regim de refugiu. "Chiar dacă nu sunt eu aici, orice călător pe care îl prinde noaptea sau o furtună pe munte îşi poate găsi adăpost fără să plătească", spune Imre.

Ghid informat pentru oaspeţii săi

Deşi a străbătut Europa în lung şi în lat, Imre nu a reuşit să înveţe limba engleză. Însă învaţă, sârguincios, româneşte. Şi-a adus la cabană mai multe cărţi, printre care şi un manual destinat copiilor români din şcolile cu predare în limba maghiară. Nu a avut nicio problemă cu localnicii, care l-au primit foarte bine în satul lor.

Fiind cel mai tânăr locuitor de pe vârful de munte, Imre aduce pâine nu numai pentru oaspeţii săi, ci şi pentru vecinii săi mai în vârstă. Nu-i lucru rar ca ghidul să-şi poarte musafirii şi la discoteca din sat, dar şi la ei în casă, pentru a le arăta excursioniştilor cum se prepară adevărata pălincă de Bihor sau cum se macină grâul în morile de apă, vechi de sute de ani şi totuşi funcţionale.

Cunoscută ca o adevărată vatră etnografică şi folclorică, cu obiceiuri şi dansuri tradiţionale păstrate cu sfinţenie, comuna Roşia se poate mândri şi cu un vestit centru de cojocărit.

Gestionare ecologică a gunoaielor

Singurul lucru la care Imre ţine cu sfinţenie e ca musafirii să păstreze curăţenia. Într-un şopron de lângă casă, tânărul îşi sortează resturile menajere pe categorii: alimente, sticlă, metale, baterii. Mai mult, şi-a propus să-i deprindă şi pe oamenii din Roşia să-şi gestioneze ecologic gunoaiele. Şi-a convins şi vecinii să renunţe la obiceiul de a-şi strânge gunoaiele în spatele casei şi i-a convins să le pună în saci. Saci pe care, o dată pe săptămână, le încarcă în microbuzul său şi le duce personal la groapa de gunoi a comunei.

Imre e în "negocieri" şi cu primarul comunei. E hotărât să-l înduplece să mute groapa de gunoi, aflată acum într-o dolină, într-un spaţiu mai bun. Asta pentru că, zice el, zona e mult prea frumoasă pentru a o distruge şi are un mare potenţial turistic.

"Aici e altfel decât acasă, la noi nu sunt munţi aşa înalţi şi nici peşteri active. Liniştea de aici te ajută să te relaxezi, să meditezi, să uiţi de stresul cotidian", explică Imre.

De aceea, a şi pus ochii pe fosta clădire administrativă a minei, aflată tot pe munte, pe jumătate o ruină. Ar vrea să o cumpere, ca să-şi extindă posibilităţile de cazare. Vrea să facă, în plus, şi în sat o cabană, "pentru turiştii care nu sunt aşa de curajoşi să urce până în vârful muntelui".

Paradis speologic

Mai mult decât atât, pe raza comunei se află cele mai interesante zone carstice din România. Aici, apa a săpat în calcar chei spectaculoase, lapiezuri şi tancuri stâncoase (Valea Strâmtura, Cheile Lazuri, Cheile Cutii), dar şi o mulţime de peşteri (peşterile Ciur-Ponor, Ciur Izbuc, Peştera lui Doboş, Peştera Gruietului şi Avenul cu Ferigi), motiv pentru care aici se organizează permanent expediţii şi tabere de către cluburile de speologie din ţară.

Iar Imre cunoaşte deja, pe dinafară, toate cotloanele "Aici e un adevărat paradis speologic. Organizăm drumeţii, dar şi ture în peşteri, canioning, expediţii călare... Practic, tot ce doresc oaspeţii noştri", spune Imre.

Pentru excursioniştii dornici de "turism extrem" sunt obligatorii: un rucsac mare, unul mic, o lanternă de mână şi una pentru cap, lampă cu carbit, obiecte de igienă personală, bocanci, tenişi, cizme de gumă, papuci, sac de dormit, pelerină de ploaie, haine de schimb, mâncare (eventual şi puţin vin pentru cheful de seară), farfurie, cană, tacâmuri proprii, neapărat ciocolată sau energizante pentru ture.

În pensiune se poate face duş, se poate găti şi chefui, chiar şi cei care noaptea preferă să doarmă în cort, în curtea pensiunii.

Afară sunt amenajate locuri speciale pentru foc de tabără, iar gulaşul e nelipsit. Preţurile sunt mai mult decât acceptabile: o noapte în pensiune costă 16 RON, camparea în curte se plăteşte cu 8 RON. Cei care nu au bani suficienţi pot să-şi instaleze cortul (gratuit) în parcarea pensiunii.