Bucureştiul, sufocat de panouri publicitare gigant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa străină arată că românii renunţă la lumina zilei pentru bani Un oraş gri, sufocat de panouri publicitare imense, care irită ochiul şi infestează mintea. Aşa văd Bucureştiul

Presa străină arată că românii renunţă la lumina zilei pentru bani

Un oraş gri, sufocat de panouri publicitare imense, care irită ochiul şi infestează mintea. Aşa văd Bucureştiul vesticii care au venit pentru prima oară în România.

"În nicio altă capitală europeană nu năpădesc nestăvilite panourile publicitare, ca în Bucureşti", se arată într-un reportaj despre Capitala noastră, publicat recent de revista "Der Spiegel". Bannerele cu reclamă se întind pe faţada blocurilor ceauşiste, acoperă clădiri istorice şi arhitectura caselor vechi şi dărăpănate, privând locatarii de lumina zilei.

Un sfert de salariu în plus pentru advertising la geam

Florentina Bantea se consideră norocoasă că primeşte 40 de euro lunar de pe urma mash-ului (pânză publicitară) care-i acoperă ferestrele apartamentului. 40 de euro sunt un sfert din salariul ei de inginer. Este mamă a doi copii şi pentru ei îi "trebuie banii, nu vederea la fereastră". În blocul de nouă etaje al Florentinei, situat în centrul Capitalei, miroase a gunoi şi a varză călită, scrie revista germană. Reclama se întinde pe cinci etaje. "Dacă ar fi acceptat şi ceilalţi vecini, am fi putut câştiga mult mai mulţi bani din chiria pentru panou", spune femeia. "Pentru publicitari, Bucureştiul este un paradis", se arată în articol. Fără sutele de bannere publicitare, Capitala României ar putea deveni într-adevăr un "Paris al Estului", aşa cum le place locuitorilor săi să-l numească.

Din 18 milioane de euro, primăria se alege cu mai nimic

Teoretic, primăria care dă autorizaţia pentru postarea reclamelor în locurile publice ar putea câştiga circa 18 milioane de euro pe an din taxe. Banii ar putea fi folosiţi la renovarea centrului Capitalei, spune primarul Bucureştiului, Adriean Videanu, pentru "Der Spiegel". Practic, municipalitatea ia un milion de euro anual.

Totuşi, criticile asupra lipsei de transparenţă cu care se acordă contractele publicitare apar rar, pentru că sunt prea mulţi care câştigă de pe urma lor, scrie revista. Peste 30.000 de proteste sunt afişate pe internet din partea unor tineri nemulţumiţi de estetica urâtului promovată în Capitală.

În Piaţa Revoluţiei, acolo unde în 1989 au murit zeci de oameni, s-ar potrivi mai degrabă lumânări decât panoul publicitar imens cu reclamă la un supermarket cu preţuri mici, spune unul dintre protestatari. "Bucureştiul va fi în următorii ani un imens şantier de construcţii. De ce să renunţ la banii primiţi pentru panouri?", răspunde Videanu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite