Bucureştiul neiubit
0
Cartiere întregi considerate specifice pentru istoria oraşului sunt distruse zi de zi, cu girul autorităţilor. În pofida ultimei ordonanţe care modifică unele prevederi ale Legii 350/ 2008, intrate în vigoare de la 1 octombrie, speranţele bucureştenilor de a vedea respectată identiatea oraşului sunt firave.
Ultima şedinţă „furtunoasă“ a Consiliului Primăriei oraşului Bucureşti pentru aprobarea unui mare număr de PUZ-uri (Planuri Urbanistice Zonale), dintre care mai mult de jumătate erau ilegale, pare să fi fost de bun augur. Noile reglementări prevăd interdicţia de a da derogări mai mari de 20% de la densitatea construirii, şi obligativitatea de consulta vecinii cu privire la caracteristicile noii construcţii. E drept, normele de aplicare a ordonanţei n-au apărut încă, deşi au trecut trei luni de la emiterea acesteia.
Bazar cu mansardă
În acest timp, aprobări ilegale au permis demolarea sau desfigurarea unor clădiri aflate în zone protejate. Cazul cel mai flagrant de desfigurare este clădirea din strada Bărăţiei nr.33. Vechiul Bazar Nirescher, construit în secolul al XIX-lea, clădire monument istoric, va fi surmontat de un etaj la stradă şi de alte cinci în spatele lui. Rezultatul va fi asemănător imobilului vecin, dotat şi el cu construcţii adiacente în plan secund, care falsifică aspectul acestui nucleu din vechiul Bucureşti pe care îl constituie zona Bărăţiei.
Greşeli discutabile
Mai flagrantă încă este situaţia, cunoscută deja, a casei din strada Aviator Sănătescu nr.37, aflată în plin proces de demolare. 18 familii de pe strada respectivă au cerut Primăriei sectorului I anularea aprobării de demolare, fără nici un succes, până foarte de curând. Imobilul era trecut pe Planul Urbanistic Zonal ca nedemolabil, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 34/2009. O „greşeală“ a circulaţiei hârtiilor între Primărie şi Ministerul Culturii a dus la avizarea dărâmării. Strada Aviator Maior Ştefan Sănătescu este una dintre primele trasate, în reţea rectangulară, în parcelarea cartierului Domenii.
Vilele aşezate independent, în mijlocul lotului, sau cuplat au fost construite în stiluri arhitecturale diferite “neoromânesc, Art Deco, Bauhaus, formând fronturi agreabile ambiental, care dau parcelării valoarea sa urbanistică” scrie în studiul de specialitate arhitect Ruxandra Nemţeanu, specificând că imobilul de la nr. 37 este “un neoromânesc târziu, cu elemente Art Deco simplificate. Raportul plin/gol, panourile decorative de deasupra unor ferestre cu buiandrug, care să sugereze ferestrele în arc de cerc utilizate în stilul neoromânesc clasic, prin acoperişul înalt de 45 de grade, prin loggia cu stâlpişori de lemn decoraţi cu crestături şi foişorul din structură de lemn. Calitatea arhitecturală a vilei rezultă din reducerea substanţială a numărului unor astfel de clădiri în vechile parcelări bucureştene”.
Primăria Municipiului Bucureşti a afişat pe site-ul său o anexă eronată la planşa originală care preciza imobilele demolabile şi nedemolabile. Direcţia de Cultură Bucureşti a consultat doar anexa, nu şi planşa originală, şi a acordat aviz pentru demolare, care este ilegal. În urma avizului de la Direcţia de Cultură, Primăria Sectorului 1 a acordat autorizaţia de desfiinţare. Chiar cu avizul Direcţiei de Cultură, autorizaţia de desfiinţare este ilegală, pentru că o autorizaţie de construcţie sau desfiinţare nu poate contrazice Planul Urbanistic General.
Zone protejate care nu protejează nimic
Cazul din Aviator Sănătescu 47 nu este singular, întreg Cartierul Domenii, declarat zonă protejată, fiind într-o febră a demolărilor şi a construirii de blocuri înalte.
Domnul Dan Lungu, directorul Institutului Monumentelor Istorice, explică: „Suferinţele mai mari sunt în vecinătatea monumentelor, în zonele protejate. Monumentele reprezintă un brand de ţară autentic. 10% din ele sunt în Bucureşti, care are aproximativ 2.500“. Din păcate, tot Bucureştiul este şi campionul demolărilor. „O suferinţă pentru care se pare că nu există tratament“, continuă Dan Lungu, amintind cele două case de pe Kiseleff (despre care „Adevărul literar şi artistic“ scria la începutul anului), pe care le-a văzut şi preşedintele, fără nici un rezultat, clădirea din Şoseaua Aviatorilor nr.8, de lângă Guvern, monument istoric, incendiată, degradată sau pe cea din Piaţa Romană nr.7.
Principala problemă este legislaţia care permite proprietarului, chiar în condiţiile unei astfel de clădiri să acţioneze după bunul plac, fără posibilitatea de a pierde imobilul dacă se constată că îl degradează intenţionat penru a-l putea dărâma.
„În legislaţia actuală, afirmă Dan Lungu, «Zona protejată» denumeşte un concept, dar nu protejează nimic. Atâta vreme cât fiecare casă este tratată separat, se va găsi oricând un specialist dintr-un domeniu sau altul care va face un referat potrivit căruia respectiva clădire poate fi demolată pentru a construi în locul ei o alta mai nouă, mai bine zidită, mai integrată...“.
Profituri imobiliare de zeci de milioane de euro
Aceste referate, în baza cărora se avizează noi PUZ-uri,aduc profituri imense constructorilor şi proprietarilor noilor clădiri ridicate în dispreţul normelor elaborate pentru anumite zone.Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“, anunţa că prin aprobarea unor planuri pe care, iniţial le respinsese, în şedinţa din luna august, Consiliul Primăriei Municipiului Bucureşti a făcut cadou investitorilor „un profit estimat la 9.600.000 de euro“. Şi adăuga cu acelaşi prilej: „Este evident că votul este dat pe criterii clientelare. De ce altfel două cazuri identice, din str. Dobrogeanu Gherea numerele 86 şi 121 au avut 29, res-pectiv zero voturi pentru? De ce altfel PUZ-ul din str. Bărăţiei nr. 33 a avut azi 29 de voturi după ce în urmă cu două şedinţe a avut zero voturi pentru?“
Zona gri a hărţii Bucureştiului
Multă vreme, situaţia incalificabilă a demolării oraşului a fost pusă pe lipsa PUZ-urilor. Apariţia, în februarie anul acesta, a 12 PUZ-uri a evidenţiat o situaţie paradoxală. Fiecare casă a unei zone, în urma analizării ei, este colorată în roşu (monument de grad I, nu este permisă nicio modificare, galben (monument de grad II, sunt permise unele intervenţii la exterior), gri (monument demolabil) sau brun (clădiri din plan secund, inaccesibile de la stradă). În cele 12 zone protejate, din peste 3.500 de case, 30% au culoarea gri. „Când într-o zonă protejată, afirmă Dan Lungu, o treime din case poate fi desfiinţată, suntem în afara noţiunii de protecţie“.
Unul dintre exemplele triste ale desfiinţării istoriei oraşului este cartierul Domenii, zonă rezidenţială „omogenă, ordonată, cu toate casele construite în aceeaşi perioadă, fără probleme seismice speciale: un cartier modern“, cum îl caracterizează Dan Lungu, care declară: „Poate că niciuna dintre acele case nu trebuia considerată demolabilă. Poate câteva prea delabrate, dar, în niciun caz, un număr de ordinul zecilor“.
Există câteva străzi în care buldozerele au intrat fără milă în ultimul timp. În strada Alexandru Constantinescu, de exemplu, care leagă Piaţa Domenii de Biserica Caşin, pe locul unor case dărâmate, s-au construit şase clădiri înalte, două sunt în construcţie, o casă este pregătită pentru demolare, alte trei sunt gata demolate. „La 20% din stradă construită nou, specificul ei este schimbat. Şi construcţiile continuă. Din păcate, demolările se petrec hoţeşte, într-o noapte“, explică profesorul Dan Lungu.
Privire de artist asupra unui oraş în pericol
Lucian Muntean, imaginea gropilor din Lipscani
Definiţia dată de Andrei Pleşu Bucureştiului actual, „un oraş neiubit“, a fost transformată de un grup de opt tineri artişti fotografi în titlul de expoziţie. „Bucarest la mal-aimée“ („Bucureştiul ne-iubit“) este un eveniment organizat de Institutul Francez din Bucureşti şi Ambasada Franţei în România, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Muzeului Naţional de Artă. Într-o frumoasă clădire-monument istoric din inima oraşului, Casa Kalinderu, aflată într-o avansată stare de degradare, dar care are o soartă bună, urmând să fie restaurată şi să devină Muzeul Kalinderu, sunt expuse fotografii de mare tristeţe realizate în diferite cartiere.
Expozanţii sunt Adrian Bulboacă, Şerban Mestecăneanu, Sergiu Mihăescu, Camil Iamandescu, Lucian Muntean (fotoreporter la ziarul „Adevărul“), Dan Pierşinaru, Cosmin Gogu, Şerban Bonciocat şi Asociaţia „Case care plâng“, alături de fotograful francez Ferrante Ferranti, care este şi curatorul expoziţiei.
Poezia clădirilor Tăcute şi ignorate
Ferrante Ferranti afirmă că expoziţia este „o privire contemporană asupra stării patrimoniului bucureştean, un semnal de alarmă privitor la obligatoria lui protecţie“.
Tinerii artişti îşi propun să atragă atenţia asupra clădirilor vechi, care mai păstrează imaginea vechiului Bucureşti şi pe lângă care„trecem zilnic, fără să le mai observăm“. Ele sunt poetizate prin oglindirea lor în parbrizul unei maşini, de exemplu, sunt evidenţiate pentru că întrupează energia oraşului, sunt expuse pentru că, aşa cum spune Cosmin Gogu, de exemplu, pentru a deschide ochii locuitorilor asupra unei „ capitale în care singurul spaţiu pietonal, Lipscani, este îngropat în ruine şi promiscuitate“.
Pline de nostalgie uneori, violentând ochiul alteori, sau transpuse, prin procedee tehnice speciale, ca imaginile luate de Lucian Muntean cu un vechi aparat cu burduf nemţesc, în care a folosit un film îngust, ele devin adevărate metafore ale unei lumi pe cale de dispariţie.
Dar, poate mesajul cel mai important al expoziţiei îl constituie preocuparea străinilor pentru valori româneşti pe care românii le ignoră sau la care renunţă de dragul profitului.
Riscuri seismice şi „Micul Bucureşti“
Clădirile înalte pentru care sunt sacrificate vechile imobile care făceau farmecul Bucureştiului şi îi aduseseră numele de Micul Paris răspund unei soluţii comerciale, de maximă exploatare a terenurilor, care creşte de cinci până la zece ori beneficiul imobiliar. „Din punct de vedere urbanisc şi al identităţii oraşului, soluţia este inacceptabilă“, după părerea directorului Institutului Monumentelor Istorice, care reamintind clădirile din Piaţa Romană, din strada Visarion şi din Bulevardul Aviatorilor, remarcă faptul că ele se găsesc pe axa principală a oraşului.
Cea mai riscantă capitală din Europa
În acelaşi timp, în calitatea sa de specialist în construcţii şi în siguranţa lor, profesorul Dan Lungu avertizează împotriva riscului nebănuit pe care imobile cum sunt cele de lângă Biserica Armenească şi Catedrala „Sfântul Iosif“ îl prezintă în cazul unui seism important. „Bucureştiul, explică specialistul, este considerat capitala cu riscul seismic cel mai înalt din Europa, depăşit numai de Lisabona, dar acolo seismele mari sunt mult mai rare, unul la câteva sute de ani“.
Construcţii fără analize de detaliu
Aceste clădiri înalte nu au în România nivelul de performanţă antiseismică pe care l-ar avea în Statele Unite ale Americii. Din păcate, nu s-a făcut o analiză de detaliu a comportamentului lor în condiţii seismice. Nu ştim exact care este comportamentul lor în momentul intrării în rezonanţă cu terenul pe care sunt construite, cu atât mai mult cu cât este vorba despre construcţii metalice care sunt noi pentru România.
Costume de epocă sau arhitectură veche
Bucureştiul are nevoie de o lege simplă a urbanismului, de un regim de înălţime pe zone, aşa cum are Parisul, de exemplu, de protecţia reală a „zonelor protejate“ împotriva relaţiilor clientelare şi a ceea ce tot mai multe voci numesc mafia construcţiilor. Altfel, „Bucureştiul îşi pierde calităţile de Mic Paris, pare că devine un Mic Istanbul, în realitate, devine un mic Bucureşti. Identitatea unui oraş nu se construieşte cu defilări în costume de epocă pe bulevardele lui, ci cu păstrarea arhitecturilor pe care fiecare epocă le-a adus“, afirmă, cu amărăciune, prof. dr. Dan Lungu.
Se încarcă comentariile...
