VIDEO SUA deschid porţile ambasadei ecologice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul sediu al Ambasadei Americii în România, care se întinde pe o suprafaţă de 4,5 hectare, pare o adevărată fortăreaţă „îmbrăcată“ în spaţii verzi. Granit, marmură, betoane şi mult fier, toate dispuse într-un cadru eco. Aşa arată noua ambasadă din nordul Capitalei.

Decenii la rând, pentru mii de români drumul către „ţara tuturor posibilităţilor" a început pe strada Batiştei, la doi paşi de Hotelul Intercontinental, acolo unde până astăzi a fost sediul Ambasadei SUA în ţara noastră. De acum, cei care visează să se mute peste Ocean trebuie să meargă în zona Băneasa, pe Bulevardul Liviu Librescu nr. 4-6.

Într-o clădire cu design eco, doritorii de vize pentru America vor avea o sală mare de aşteptare cu 17 ghişee, cu cinci mai multe decât în vechiul sediu. Potrivit lui Laurie Meininger, consulul general al SUA la Bucureşti, zilnic au loc în medie 250 de interviuri pentru persoane aflate în căutarea unei vize.

Teren de baschet pentru angajaţi

În noul sediu al ambasadei s-a pus accent pe spaţiile de lucru deschise, unde angajaţii pot comunica între ei. În plus, toate birourile sunt identice, iar pe pereţi au fost agăţate tablouri pentru crearea unui mediu cât mai plăcut. În această zonă îşi vor desfăşura activitatea peste 400 de angajaţi din domeniile diplomatic, HR şi management.

În holul de recepţie al ambasadei poate fi admirată o pictură murală intitulată „Drafts and Open Windows", realizată de artista americană Maggie Michaels în colaborare cu mai mulţi artişti români. Atunci când nu oferă vize pentru America, angajaţii ambasadei se pot relaxa pe terenul de baschet, în sala de fitness, dar şi la piscină.

„Este ceea ce poate fi numită o clădire «verde». S-au plantat 200 de copaci. Aproximativ trei sferturi din amplasament sunt reprezentate de spaţiu verde realizat cu specii de plante şi arbori rezistente la secetă, pentru a reduce consumul de apă", a declarat ambasadorul SUA, Mark Gitenstein. 

image

Angajaţii ambasadei se pot relaxa pe terenul de baschet   Foto: Adevărul



500 de români au muncit la clădire

Mai multe firme de construcţii au participat la ridicarea noii ambasade. Aproximativ 1.500 de specialişti şi muncitori, dintre care 500 români, au fost implicaţi în procesul de construcţie. „Acesta este un testament al muncii voastre, a muncii grele depuse, aceasta este dovada de profesionalism", acesta a fost mesajul transmis muncitorilor români de către directorul de proiect, Jorge Vasquez. Clădirea special construită în zona Băneasa a avut nevoie de o investiţie de peste 100 de milioane de dolari din care, potrivit misiunii diplomatice, 60 de milioane au fost o contribuţie directă la economia românească.

Cei interesaţi pot ajunge în zonă cu autobuzul 301, care opreşte în faţa ambasadei la o staţie pe care RATB a botezat-o „Ambasada SUA". Numerele de telefon vor rămâne neschimbate, iar clădirea va fi păzită de puşcaşi marini americani, dar şi de o firmă de securitate românească.

image

Aşa arată birourile în care vor lucra funcţionarii amabasadei   Foto: Agerpres



Construcţii pe bandă rulantă în ultimii zece ani

Zeci de ambasade şi consulate americane ultrasecurizate au fost construite în Europa, Orientul Mijlociu, Asia şi Africa în ultimii zece ani, după un design-standard conceput de Guvernul SUA. Scopul principal este un grad de protecţie mai mare pentru oficialii americani. Criticii au spus că aceste clădiri sunt simboluri ale anxietăţii care au cuprins SUA după atacurile de la 11 septembrie 2011 şi că sunt inestetice. Sediul de 180 de milioane de dolari al ambasadei de la Berlin, deschis în 2004, a fost calificat de presa germană drept „banal şi urât" şi asemuit cu buncărele nucleare sau cu centrele de testare a pesticidelor, pentru faptul că este izolat de spaţiul public. În iunie a fost lansat noul sediu al ambasadei din Letonia, care a costat 96 de milioane de dolari, iar la Londra va fi construită, până în 2017, o clădire de un miliard de dolari.

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite