Blat cu fonduri UE pe moşia lui Dragnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Contractele semnate de preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, pesedistul Liviu Dragnea, cu firma lui „de casă“ ar putea duce la pierderea unor finanţări de 743 de milioane de euro din bani de la UE. Un audit al Comisiei Europene a scos la iveală nereguli care ar putea duce la întreruperea plăţilor pe axa 2 a Programului Operaţional Regional pentru România.

În urmă cu două luni, reprezentanţii Comisiei Europene au efectuat un audit în ţara noastră, în cadrul căruia au fost verificate mai multe contracte încheiate pe bani comunitari de autorităţile române cu diferite firme. Printre acestea, experţii au controlat şi două contracte semnate de Consiliul Judeţean Teleorman cu firma Tel Drum SA pentru reabilitarea a două drumuri, DJ 506 şi DJ 701.Rezultatele raportului urmează să fie trimise printr‑o scrisoare oficială către autori­tăţile din România zilele acestea.

Purtătorul de cuvânt al Comisarului pentru politică regională, Johannes Hahn, a confirmat auditul pentru „Adevărul Europa". „Nu putem însă comenta pe marginea rezultatelor, pentru că nu sunt încă publice", a declarat Marie-Pierre Jouglain, ofiţer de presă pentru politica regională a Comisiei Europene. Reporterii „Adevărul de Seară" au reuşit însă să afle de la surse guvernamentale că experţii care au studiat contractele de la Teleorman au găsit nereguli majore privind un conflict de interese, precum şi folosirea unor criterii de calificare restrictive în momentul în care s-a ales firma. Acestea ar fi dus la excluderea unor ofertanţi cu preţuri mai mici din rândul participanţilor.

„A câştigat toate contractele pe drumuri"

Potrivit prefectului judeţului Teleorman, Teodor Niţulescu, conflictul de interese poate fi explicat prin faptul că Liviu Dragnea ar fi în spatele firmei Tel Drum SA, una dintre cele mai mari din toată zona, cu peste 600 de angajaţi. „Toată lumea ştie că el deţine această firmă prin alte persoane care apar în acte. Dragnea a privatizat societatea în 2001, iar de atunci şi până acum doar Tel Drum a câştigat toate contractele pentru construcţia sau reabilitarea de drumuri", a declarat prefectul Consiliului Judeţean Teleorman.

Dragnea: „Nu am legătură cu Tel Drum"

În replică, fostul ministru de Interne susţine că nu are nicio legătură cu firma Tel Drum SA şi că nu-i cunoaşte pe acţionarii actuali. „Îl ştiu pe Marian Fişcuci, care a deţinut Tel Drum, pentru că este tot din Teleorman. Nu‑i ştiu pe acţionarii de acum. Să ştiţi că foarte multe alte firme au contracte cu Consiliul Judeţean Teleorman, nu doar Tel Drum", a declarat Liviu Dragnea. El a mai spus că această asociere este doar o armă folosită de duşmanii politici: „Legenda aceasta legată de mine şi de Tel Drum a apărut în 2004, în perioadă electorală. Toate instituţiile au verificat: nu sunt acţionar şi nu am legătură cu această firmă".

Drumul judeţean 506 , care leagă trei sate din Teleorman, este reabilitat de Tel Drum



Tel Drum SA a luat fiinţă în urmă cu zece ani, după ce a fost privatizată de Consiliul Judeţean Teleorman, prezidat, şi în acea vreme, tot de Liviu Dragnea. Firma a fost cumpărată de către Marian Fişcuci, bun prieten cu politicianul de la PSD, care a rămas acţionar majoritar până înspre 2006. În Monitorul Oficial din 2005, Marian Fişcuci apărea cu 96,2% din acţiuni, urmat de alţi patru acţionari. Potrivit ziarului „Financiarul", Tel Drum SA este acum deţinută oficial de Lucian Dobrescu, Sorin Gheorghieş, ambii cu 88% din acţiuni, urmaţi de Marian Fişcuci cu 10 procente, restul fiind împărţite între Mirela Costache, Marilena Panaitov şi Florea Neda.

40 de milioane de euro din două focuri

În baza de date a Registrului Comerţului apare însă că firma nu are niciun asociat: nici persoană fizică, nici persoană juridică şi nici de tip listă. Directorul general al firmei, Petre Pitiş, explică această situaţie prin faptul că societatea are acţiuni la purtător: „Există modalitate de deţinere a acţiunilor la purtător conform legii. Nici Liviu Dragnea şi niciun alt membru al familiei sale nu au deţinut şi nici nu deţin acţiuni la această societate".

Cele două contracte verificate de Comisia Europeană sunt în valoare totală de 166 de milioane de lei (aproximativ 40 de milioane de euro) şi au fost câştigate de firma Tel Drum SA în 2009. Potrivit datelor publicate pe site-ul Consiliului Judeţean Teleorman, pentru reabilitarea DJ 701, de la Gratia până la Dobroteşti, cu o lungime de 55,5 kilometri, Consiliul a plătit 107 milioane de lei (26 de milioane de euro) din bani europeni.

Lucrarea a fost câştigată de asociaţia Tel Drum şi Euroconstruct Trading '98 SRL. Aceasta din urmă este deţinută de Dan Besciu şi de Sorin Şerban Vulpescu, cunoscuţi drept „regii asfaltului din Capitală", iar firma lor a obţinut contracte „pe bandă rulantă" cu autorităţile locale din Bucureşti. La licitaţie, care nu a fost organizată şi electronic, au mai participat alte patru firme, iar criteriul care a primat a fost preţul cel mai mic. „Din câte îmi amintesc, la acest drum chiar Curtea de Apel a decis ca lucrările să se facă cu Tel Drum, după ce fusese depusă o contestaţie", spune Dragnea.

Pentru reabilitarea DJ 506 au fost date 59 de milioane de lei (peste 14 milioane de euro), iar Consiliul Judeţean a organizat doar o licitaţie restrânsă accelerată pentru a decide cui i se atribuie contractul. La aceasta din urmă au participat alte firme, printre care şi o altă companie mare din Alexandria, Hidro Olt SRL. Aceasta are lucrări importante cu toate consiliile judeţene din zona Olteniei, mai puţin cu Consiliul Judeţean Teleorman.

„A fost introdusă o condiţie care avantaja «Tel Drum», şi anume ca firmele participante să aibă reciclator la rece, deşi pentru acel drum poate nici nu era nevoie. Acesta este un utilaj foarte scump pe care noi şi mare parte din firmele de construcţii din România nu îl au. Am reuşit să ne asociem cu altă firmă care avea reciclator, dar la cald, şi astfel nu am reuşit să câştigăm licitaţia", a declarat o sursă din cadrul firmei Hidro Olt SRL. Reprezentanţii companiei susţin că au depus plângere la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), dar nu au avut câştig de cauză.„Din câte îmi amintesc, după contestaţie, Curtea de Apel a decis ca lucrările să se facă cu «Tel Drum»", a explicat Liviu Dragnea.

Secretul: „Avem utilaj de turnat asfalt"

Pitiş susţine că există o explicaţie logică pentru care firma pe care o conduce câştigă majoritatea contractelor, şi anume pentru că dispune de echipamentele şi dotările necesare, care corespund normelor Uniunii Europene. „La ora asta, noi suntem singura firmă din judeţ care are un utilaj performant de turnat asfalt. De curând şi-a mai luat şi Hidro Olt, dar este la început.

Drumul judeţean 506 , care leagă trei sate din Teleorman, este reabilitat de Tel Drum

O licitaţie în România se câştigă cu preţul cel mai mic şi este greu să vină o firmă mare de asfalt să facă drumurile de la noi", a spus directorul.Ultimul bilanţ al firmei de la Registrul Comerţului din 2009 arată că firma deţinea o cifră de afaceri de peste 182 de milioane de lei, cu un profit brut de peste 13 milioane de euro, având 676 de angajaţi. De când a luat fiinţă, societatea  a câştigat majoritatea contractelor cu Consiliul Judeţean Teleorman.

Proiecte în pericol

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, susţine că ştia de aceste controale, dar că responsabilitatea le revine consiliilor judeţene. „Vă asigur că vom colabora cu instituţiile europene pentru remedierea situaţiei. Banii publici, fie că vin de la bugetul de stat, fie de la Uniunea Europeană, trebuie cheltuiţi respectând cu stricteţe şi responsabilitate toate prevederile legii", a declarat Elena Udrea.Rezultatele auditului ar putea bloca plăţile pe axele de finanţare aflate în discuţie, se tem reprezentanţii autorităţilor naţionale care se ocupă de implementarea proiectelor în valoare de 743 de milioane de euro.

Elena Udrea

"Ştiu că au fost realizate controale ale Comisiei Europene pe Programul Operaţional Regional şi am auzit că ar fi fost constatate unele nereguli.''
Elena Udrea ministrul Dezvoltării

'Liviu Dragnea nu a deţinut şi nici nu deţine acţiuni la această societate. Organele statului au verificat deja toate documentele firmei în această problemă.''
Petre Pitiş director Tel Drum

Petre Pitiş
INFO
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite