Bucureşti: Vilă de 1,8 milioane de euro, la târgul de case

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgul Naţional Imobiliar (TNI) a început astăzi cu oferte şi promoţii destinate celor care doresc achiziţionarea unei case. Evenimentul se desfăşoară la Palatul Parlamentului, în Sala Unirea, unde se ajunge prin intrarea de pe Calea 13 Septembrie.

În funcţie de “buzunar”, cei interesaţi pot găsi oferte de locuinţe de la 40.000 de euro, preţul uneia dintre cele mai ieftine garsoniere, până la 1,8 milioane de euro, pentru o vilă de lux la Costa del Sol, Spania. “Faţă de ediţia trecută din februarie am înregistrat o creştere de 42% pentru ofertele imobiliare prezentate in cadrul târgului, concomitent cu o scădere a preţurilor generale cu 18%”, a declarat Cristina Mardare, reprezentant al organizatorului evenimentului.

La târg sunt prezenţi 94 de expozanţi, majoritatea dintre ei fiind dezvoltatorii proiectelor. “Mai puţin de 20% sunt agenţii imobiliare, deci vizitatorii pot negocia direct cu cei care construiesc locuinţele”, a spus Cristina Mardare.

Locuinţele oferite spre vânzare sau închiriere de la târg sunt din mai multe zone din ţară, pe lângă Bucureşti: Brasov, Valea Prahovei şi pe litoral, dar şi din afară: Bulgaria, Spania sau chiar Brazilia.
Evenimentul se desfăşoară pe parcursul a patru zile, până duminică. Costul unui bilet este de 5 lei.

Garajele, date la pachet 
Pe timp de criză, dezvoltatorii au venit la târg cu oferte favorabile potenţialilor cumpărători: de la posibilitatea de a plăti ratele direct dezvoltatorilor, până la acordarea unui garaj gratuit, la fiecare locuinţă achiziţionată. Cei care doresc cumpărarea unui apartament în cadrul proiectului Vivando Unirii primesc 300 de euro pe lună timp de 3 ani, din momentul în care au achiziţionat integral imobilul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite