Bucureşti: Poliţiştii au ridicat diplomele din patru universităţi din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii de poliţie vor să depisteze documentele false. Peste 15.000 de diplome de absolvire vor fi verificate. La fel şi diplomele de bacalaureat şi cărţile de identitate ale studenţilor care şi-au luat licenţa fără a călca pe la facultate.


Ofiţerii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia de investigare a fraudelor,au ridicat, astăzi, dosarele depuse în vederea susţinerii examenului de licenţă de către absolvenţii Universităţilor "Europa Ecor" şi "Alexandru Ghica" din Alexandria, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei.

Insituţiile vizate au fost Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti, Universitatea "Valahia" Târgovişte, Universitatea de Vest Timişoara, Universitatea "Ecologică" din Bucureşti, Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" Bucureşti, Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", Bucureşti şi Universitatea "Hyperion" din Bucureşti. Potrivit procurorilor, documentaţia ridicată urmează să fie supusă expertizei judiciare, în vederea stabilirii autenticităţii acesteia.

O diplomă de licenţă costa între 3.000 şi 4.000 de euro

Patru profesori universitari sunt cercetaţi pentru că au vândut diplome de bacalaureat şi de licenţă studenţilor de la universităţile Alexandru Ghica şi Europa Ecor din Alexandria. Cu toate că ambele instituţii erau în curs de lichidare, studenţii putea face rost de diplome de absolvire, contra cost, deşi mulţi dintre ei nu aveau nici măcar diplomă de bacalaureat.

 Pentru întocmirea dosarului necesar susţinerii examenului de licenţă la universităţi acreditate, preţul varia între 3.000 şi 3.500 de euro. La sumă se adăugau încă 600 de euro, pentru cei care doreau ca alticneva să se prezinte în locul lor la examenul de licenţă.
 
Poliţiştii spun că peste 15.000 de diplome de absolvire vor fi verificate dar şi diplomele de bacalaureat şi cărţile de identitate ale studenţilor. Reţeau falsifica şi aceste documente pe baza acestora, unul dintre membrii grupării, susţinea examenul în locul celui care plătea ca să fie licenţiat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite