Bucureşti: Pescuitul, o plăcere care face toţi banii

Peştele din bălţile private costă cât cel de la magazin, însă satisfacţia de a da la undiţă este nepreţuită Dacă de 1 Mai au lucrat sau au preferat micii lui Vanghelie, astăzi, pescarii bucureşteni au ieşit pe baltă.

Un pescar este bine să vină pe baltă imediat ce răsare soarele, şi asta nu pentru a prinde peştii înfometaţi, ci pentru a ocupa un loc mai bun pe malul lacului.

Pe lacul Lebăda din Pantelimon, un grup de doi pescari şi încă cinci amatori prinseseră până la ora 8.00, azi-dimineaţă, doi caraşi şi o salontă. În total, puţin peste un kilogram de peşte. Vreme mai este, până sacoşa va cântări 10 kilograme, limita maximă admisă. „Nu putem să pescuim cât vrem noi, că ne cântăresc prada la plecare”, spune Garoi, om trecut de 40 de ani şi pescar de la şase ani. Pentru peştele prins, pescarii au plătit o taxă de 150 de lei, cam cât ar face prada şi într-un supermarket. „Nu prindem peşte ca să avem vreun câştig, e pură plăcere, un microb care nu te lasă”, adaugă Garoi.

Tutun, răbdare şi prieteni

Din cauza taxei, pescarul nu-şi satisface plăcerea de a momi crapii decât de două, cel mult trei ori pe lună.
Iarna, la copcă, este ceva mai ieftin, dar şi mai periculos din cauza gheţii care se poate crăpa oricând. Există în Bucureşti şi prin împrejurimi bălţi mai ieftine, dar peştele nu-i acelaşi. „Sunt bălţi de 30-40 de lei, dar nu prinzi nimic. Mai sunt şi de 300 de lei, cum e cel de la Tâncăbeşti, dar acolo se duc numai oameni ca Ţiriac, care-şi permit. La banii ăştia nici nu te lasă să iei peştele acasă. Îl prinzi şi-i dai drumu’ înapoi în apă, dar acolo-s capturi de zeci de kile”, spune un prieten de-al lui Garoi.

Peştii prinşi astăzi sunt gătiţi „aşa cum ştie nevasta”, râd pescarii, dând totuşi câteva repere: crapul românesc la cuptor, cu vin alb, carasul saramură, novacul pe grătar. La pescuit se vine cu tutun, răbdare şi, dacă am judeca după numărul dublu de „pescari amatori”, cu câţiva prieteni guralivi şi de ajutor când e vorba de o captură mai mare.
Poveştile aventuroase nu circulă şi prin grupul de pe lacul Lebăda, oamenii fiind mai degrabă modeşti. George recunoaşte că bate bălţile de vreo cinci ani, dar tot amator a rămas. „Sunt cel mai prost pescar, eu vin mai mult pentru relaxare şi pentru glume”.

Cu gălăgie, dar fără păcat

Dacă vă gândeaţi, aşadar, că pescuitul se face în linişte, ca să nu se sperie peştii, aflaţi de la Garoi că „dimpotrivă, ei vin la gălăgie. O să punem şi muzică”. Sunt alte reguli însă care umblă printre pescari: pe baltă nu se vine parfumat şi nu trebuie să păcătuieşti cu o noapte înainte. Explicaţia e dezarmantă: „Spurci peştele. Nu te-a învăţat mama ta că nu e bine să păcătuieşti înainte de a pune castraveţi la murat că se strică. Aşa e şi aici!”
O altă regulă, de data asta pentru neiniţiaţi, este să nu-i urezi niciodată unui pescar „baftă sau succes la peşte” că „l-ai nenorocit!”, avertizează George. Aşadar, fir întins!

Unde se poate pescui

Bucureştenii pasionaţi de pescuit îşi pot cultiva pasiunea pe bălţile private din oraş sau din împrejurimi. Câteva exemple ar fi Periş, Moara Vlăsiei, Cernica, Tătaru, Mihăileşti. Lacul Ciurel, Dobroieşti, Lacul Tineretului, Balta Griviţa, Lacul Colentina, Văcăreşti, Lacul IOR. Taxele pentru pescuit variază între 30 şi 300 de lei, în funcţie de speciile de peşti şi de cantitatea care poate fi reţinută.