Bucureşti: Păsări exotice în Cişmigiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două lebede negre, 24 de raţe-mandarin şi 10 gâşte califari, toate aduse de la Zoo pe lacul din centrul Capitalei, atrag zilnic zeci de bucureşteni.

Acestea au fost transportate până în parc în cutii speciale, iar de când au fost lăsate libere pe lac sunt păzite nonstop de doi agenţi de pază. Aceştia susţin că, în cazul în care păsările ar ieşi din lac, ar reuşi cu greu să le aducă înapoi.

„Păi cum să am, dom’le, grijă de raţe? E greu, gardul este mic, iar în prima zi, când le-au adus pe lac, una dintre ele a şi ieşit la plimbare prin parc. Am alergat-o, în final am prins-o şi am adus-o înapoi”, ne-a povestit Mihai Şandru, unul dintre agenţii de pază.

Bucureştenii s-au arătat plăcut surprinşi de noile cunoştinţe din Cişmigiu. „Sunt superbe. Cel mai mult îmi plac cele două lebede negre. Stau aici în zonă şi fiul meu de 6 ani mă bate la cap zilnic să venim să vedem raţele”, ne-a spus Alexandra Ştefan, în timp ce admira păsările.

Vor mai multe păsări exotice

Dacă noii “locatari” ai parcului se vor adapta fără probleme, administratorul spune că ar vrea să mai aducă şi alte păsări exotice, în condiţiile în care paza a fost îmbunătăţită. “Atunci, cele două lebede au murit asfixiate cu gumă de mestecat sau muşcate de câini, iar acum angajaţii vor fi mult mai atenţi, chiar şi la persoanele care se plimbă prin parc, să nu le facă rău. Din câte am observat, sunt vioaie, iar dacă totul decurge normal vom aduce şi alte specii exotice”, a spus administratorul Parcului Cişmigiu, Tiberiu Galeru.

Cele trei specii de păsări, raţele-mandarin din China, lebedele negre din Olanda şi gâştele-califari din Germania, îi vor încânta pe vizitatorii parcului până la sfârşitul lunii octombrie. Pe perioada iernii, păsările vor fi duse înapoi la Grădina Zoologică.


Păsările au şanse să se adapteze

Raţa-mandarin sau Aix Galericulata este răspândită în estul Asiei, în China, Rusia şi Japonia. Portocaliul este culoarea sa predominantă. În prezent este crescută în captivitate, de colecţionari.
Lebăda Neagră sau Cygnus Atratus face parte din familia Anatidae şi trăieşte în Australia, Tasmania şi Noua Zeelandă.

„Chiar dacă sunt păsări exotice, ele se adaptează, vor trăi pe lac, iar verile sunt foarte călduroase şi la noi. Hrana trebuie să fie formată din diferite amestecuri”, a precizat Angela Petrescu, cercetător principal la Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite