Bucureşti: Metroul ar putea să nu mai circule de la 15 aprilie UPDATE 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Declanşarea conflictului de muncă între angajaţii firmei franceze SC Alstom Transport SA, care asigură mentenanţa garniturilor de metrou din Capitală, afiliaţi Uniunii Sindicatelor Libere de la Metrou (USLM), şi conducerea firmei, vine în urma a şase runde de negocieri salariale eşuate.

Lucrătorii sunt nemulţumiţi de condiţiile proaste în care lucrează, dar şi de faptul că, de la preluarea serviciului, firma franceză nu le-a majorat salariile. „Suntem în faţa unui refuz de a aplica prevederile legale şi de a respecta acordul social care face parte din contractul încheiat în 2004 cu Alstom. La 1 noiembrie s-a obţinut o mărire de salariu de 61 % pentru angajaţii Metrorex, majorare pe care Alstom nu a aplicat-o şi angajaţilor de la mentenanţă motivând lipsa fondurilor”, a mai spus Ion Rădoi liderul sindicaliştilor. Începând de astăzi angajaţii afiliaţi sindicatului vor purta în piept un ecuson prin care cer reprezentanţilor firmei să respecte contractul: „Ne-aţi preluat de la Revizia reparaţii Rame de Metrou şi Instalaţii, unde am avut venituri cu 30% mai mari. Fiţi corecţi!”. „Am fost preluaţi fără să ne întrebe nimeni şi ne-au stors ca pe o lămâie. Acum suntem mai puţini şi trebuie să suplinim şi ceea ce făceau ceilalţi, dar la aceleaşi salarii!”, a declarat revoltat Cătălin Gheorghiu, angajat al serviciului de mentenanţă.

Udrişte: „Nu comentez!”

La data de 31 martie a anului acesta contractul cu firma franceză expiră, astfel încât cei 550 de angajaţi ai serviciului, afiliaţi sindicatului, din totalul de aproximativ 600, sunt hotărâţi să declanşeze greva de avertisment de la 1 aprilie şi apoi greva propriu-zisă, dacă Alstom, Metrorex, Ministerul Transporturilor sau Ministerul Muncii nu vor lua măsuri. „Am trimis deja o adresă către Ministerul Transporturilor, una către reprezentanţii Alstom şi una către domnul Udrişte, directorul Metrorex. Dacă aceştia nu vor găsi o soluţie, nu putem decât să începem greva din 15 aprilie”, a adăugat Ion Rădoi. Pe de altă parte, directorul Metrorex, Gheorghe Udrişte a refuzat să comenteze în vreun fel situaţia celor 500 de angajaţi. Astfel, bucureştenii ar putea rămâne fără metrou de Paşte, dacă cei în măsură nu vor găsi o soluţie pentru evitarea declansării grevei personalului de mentenanţă.

Greva afectează treptat circulaţia

Într-o primă fază va avea loc un protest de avertisment, adică timp de două ore pe zi angajaţii nu vor asigura mentenanţa garniturilor, iar apoi va fi declanşată greva generală, care va afecta treptat circulaţia metroului. „Dacă nu vor fi verificate şi reparate, trenurile nu pleacă din depou, pentru că vorbim de siguranţa circulaţiei, în condiţiile în care zilnic, aproximativ 700.000 de oameni utilizează metroul. În câteva zile de la declanşarea grevei generale, nu va mai putea circula niciun tren”, a spus Rădoi.

Contractul e prea scump

De asemenea, sindicaliştii susţin că acest contract cu Alstom este unul foarte costisitor pentru Guvernul României, care plăteşte în acest moment, potrivit USLM, 60-70 de milioane de euro firmei franceze. „Noi am putea asigura aceleaşi servicii la costuri de doar 10 milioane de euro, mai ales că acum 50% din trenuri sunt Bombardier”, a completat Rădoi.
Sindicaliştii aşteaptă să fie chemaţi la discuţii la Ministerul Muncii, unde speră ei că vor găsi rezolvarea acestui conflict.


 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite