Bucureşti: Copiii, sărbătoriţi în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bucureşti: Copiii, sărbătoriţi în Capitală
Bucureşti: Copiii, sărbătoriţi în Capitală

În Bucureşti se organizează, astăzi şi mâine, târguri, spectacole de circ, teatru şi muzică şi competiţii sportive.  Aproape toate evenimentele vor avea intrarea liberă atât pentru prichindei, cât şi pentru părinţii sau bunicii lor.

La Muzeul Tăranului Român  va fi deschis, astăzi şi mâine, un  târg al copiilor unde vor avea loc schimburi de jucării, plăcinte, prăjituri şi vată pe băţ. Nea Mitică din Piscu le va arăta vizitatorilor cum se fac jucăriile la cuptor, la roata olarului iar în atelierul de hârtie manuală micuţii vor învăţa cum iau naştere jucăriile de hărtie. Toate lucrările vor fi expuse mâine în Sala de Oaspeţi a muzeului.

Copiii din sectorul 2 vor primi dulciuri şi baloane de la Albă ca Zăpada, Cenuşăreasa şi piraţi la braţ cu zâne bune, mâine, în Parcul Plumbuita. Copiii de la centrele de plasament şi de la şcolile din zonă vor participa la concursuri de badminton, de costume din poveşti, întrebări fulger şi desene pe asfalt. Parcul va fi îmbrăcat cu mii de baloane colorate iar prichindeii vor primi gratuit vată de zahăr şi artişii plastici vor picta feţele celor care doresc.

Sport şi circ pentru cei mici

Ziua Copilului va fi sărbătorită prin sport, în sectorul 5. Poliţia de Proximitate împreună cu Inspectoratul Şcolar, va organiza un mini-campionat de fotbal la care participă echipele şcolilor din zonă.

Parcul Drumul Taberei din sectorul 6 se va transforma, începând de astăzi şi până la 28 iunie, în mini parcul de distracţie “FUNtastic LAND”. Copii vor dansa, vor cânta, vor spune poezii şi vor pleca acasă cu daruri ce constau în dulciuri şi jucării. Atmosfera va fi întreţinută de clovnii care vor împărţi baloane şi vor picta copiii pe faţă.

Circ & Variete Globus va transforma Bucureştiul într-un spaţiu magic, cu ocazia celei de-a II-a ediţie a Festivalului Internaţional de Artă a Circului care se desfăşoară în perioada  26 mai – 7 iunie. Circurile sunt amplasate în Parcul Unirii, Parcul Moghioroş şi Parcul Titan.


Literatură şi ecologie pe limba copiilor

Grădina Zoologică a pregătit un program educativ pentru Ziua Copilului, în care cei mici pot învăţa cum şi de ce trebuie respectată natura. Astfel, luni 1 iunie, începând cu ora 10.00, va avea loc o paradă a costumelor reciclabile. Copiii pot vizita apoi Grădina Zoologică, unde va avea loc concursul “Planeta Pământ prin ochii copiilor noştri”. Concurenţii îşi vor desena cutiuţa în care vor primi cadoul de participare.

Librăriile Humanitas organizează mâine, festivitatea de premiere a celor mai bune fotografii înscrise în concursul “Copiii şi cartea”. Actori întruchipând personaje din basme vor oferi copiilor cărţi, pachete cu dulciuri, ceaiuri aromate şi ghiozdane.

De asemenea, timp de şapte zile, Librăria Humanitas Kretzulescu va organiza serile magice ale “Poveştilor şoptite”. După ora 18,00, copiii vor putea, astfel, răsfoi la etaj cărţile colecţiei “Poveşti şoptite", în timp ce ascultă CD-urile incluse, iar părinţii lor pot frunzări în tihnă ultimele apariţii editoriale de la parterul librăriei.

Copiii vor afla cum se desfăşoară misiunile speciale

Reprezentanţi Jandarmeriei Române, călare pe caii de serviciu şi însoţiţi de câini, vor arăta copiilor, astăzi, o parte din dotarea folosită în misiuni. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti (ISUB) şi primăriile din cele şase sectoare ale Capitalei organizează astăzi expoziţii de tehnică de intervenţie.

Copiii vor avea posibilitatea de a învăţa de la profesionişti urcarea pe autoscara mecanică, folosirea ţevilor de refulare a apei, echiparea cu costume de protecţie sau folosirea stingătoarelor. Expoziţiile se vor desfăşura astăzi, între orele 14.00 şi 20.00, în parcurile Plumbuita, “Carol I” şi Drumul Taberei.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite