După închiderea Cesarom Bucureşti, 300 de oameni au rămas fără slujbe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După închiderea Cesarom Bucureşti, 300 de oameni au rămas fără slujbe
După închiderea Cesarom Bucureşti, 300 de oameni au rămas fără slujbe

Scăderea pieţei de plăci ceramice a determinat conducerea producătorului şi distribuitorului Lasselsberger România să decidă închiderea fabricii Cesarom din Bucureşti, luna trecută.

În urma acestei decizii, 300 de angajaţi au fost disponibilizaţi, primind salarii compensatorii, potrivit declaraţiilor lui Eduard Măcărescu, directorul comercial al companiei.

Activitatea din Bucureşti se desfăşura într-un spaţiu care aparţinea companiei Roca, activă pe acceaşi piaţă. 

O parte dintre liniile de producţie a fabricii va fi relocată la fabrica din Cluj, iar o parte va intra în conservare.

Toată producţia va purta brand-ul Cesarom, chiar dacă fabrica din Cluj activa sub brandul Sanex.„Având în vedere declinul pieţei am considerat că închiderea acestei fabrici şi lansarea unui greenfield, odată cu revenirea vânzărilor, probabil în 2011, reprezintă cea mai bună soluţie”, a declarat Măcărescu.

Mutarea liniilor de producţie din Bucureşti la Cluj au dus la o mărire a capacităţilor din oraşul transilvănean cu două milioane de metri pătraţi. Fabrica de la Bucureşti avea o capacitate de producţie de aproximativ 4-4,5 milioane de metri pătraţi de plăci ceramice, similar cu cea din Cluj.

Lasselsberger a pierdut din volumul de vânzări la nivel de ţară după încheierea contractelor de colaborare cu Delta Design şi Tiger Amira, la sfârşitul anului 2007.

Pentru acest an îşi propun o cifră de afaceri similară celei de anul trecut, raportat în lei, în condiţiile în care piaţa ar putea înregistra o scădere de aproximativ 30%.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite