Bucureşti: Accident pe linia tramvaiului 41
0Un autoturism a intrat azi-dimineaţă într-un tramvai, pe bulevardul Mărăşti. Singurul rănit a fost şoferul automobilului, care a fost transportat la Spitalul Elias.
Azi-dimineaţă, la ora 06.45 un autoturism amarca Opel a intrat în tramvaiul 41, pe Bulevardul Mărăşti. Şoferul în vârstă de 46 de ani a suferit contuzii la umăr şi picior, fiind transportat la spitalul Elias. Atât tramvaiul, cât şi automobilul au fost avariate. Au intervenit două ambulanţe SMURD şi o descarcerare aparţinând Inspectoratului de Situaţii de Urgenţă, Bucureşti.
„Cauza accidentului încă nu s-a stabilit încă, pentru că ambii conducători spun că au trecut pe verde, deşi este imposibil să fi avut amândoi culoarea verde la semafor”, a declarat Constantin Stroescu, comisar-şef al Brigăzii de Poliţie Rurtieră Bucureşti.
În acest moment s-a întocmit un dosar de cercetare a cazului, pentru a putea fi stabilite cu certitudine cauzele accidentului. Circulaţia a fost întreruptă în zonă preţ de o oră.