Bucureştenii s-au răcorit la Festivalul Îngheţatei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de oameni au stat, ieri, la rând, să guste sortimentele cu vanilie spaniolă şi tiramisu A şasea ediţie a Festivalului Îngheţatei şi Ciocolatei de la Plaza Sofitel a adunat cei

Sute de oameni au stat, ieri, la rând, să guste sortimentele cu vanilie spaniolă şi tiramisu

A şasea ediţie a Festivalului Îngheţatei şi Ciocolatei de la Plaza Sofitel a adunat cei mai mari producători de îngheţată din ţară, care s-au întrecut în prezentarea noilor sortimente.

Ieri, în prima zi a târgului, bucureştenii au stat la coadă minute bune ca să guste din îngheţata cu vanilie spaniolă şi ciocolată cu sirop de vişine. În funcţie de sortiment, o cupă costă între 5 bani şi 2 lei.

Ciocolata, la mare cerere

"Sortimentele cu ciocolată sau pepene galben s-au cerut cel mai mult", a spus Diana Grigore, reprezentantul firmei Cicom, care a adus la târg îngheţata QueBonita. Nici sortimentele de spumă de îngheţată cu ciocolată truffe sau căpşuni şi vată de zahăr, noua gamă a celor de la Napolact, nu au rămas fără cumpărători. Dacă puştii au fost încântaţi de îngheţata la cornet sau pe băţ, care se vinde cu 1 leu, părinţii s-au arătat mai interesaţi de torturile de îngheţată pe care le-au cumpărat pentru acasă.

Acestea, cu vanilie şi biscuiţi, cu ciocolată şi căpşune sau cu ciocolată albă au preţuri de la 4 la 10 lei, în funcţie de gramaj. "Am găsit un tort cu bucăţi de caise prin el, care este delicios! Acum ne grăbim să ajungem acasă, ca să nu se topească", a spus Mihaela, 20 de ani, studentă. Firmele prezente la târg au venit anul acesta cu noi metode de a-şi vinde marfa şi de a atrage cumpărători. Dacă unii au adus clovni în spatele tejghelei ca să vândă îngheţată, alţii au venit cu zmeură, jeleuri şi umbreluţe pe care le-au pus pe fiecare cupă de îngheţată cumpărată. Evenimentul durează până mâine, la ora 20.00.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite