Bucureştenii vor avea Ambulanţă SMURD ultimul răcnet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipamentul va fi achiziţionat cu cei 2% din impozitul pe venitul global, direcţionat de contribuabilii din Capitală către Serviciul Mobil de Urgenţă SMURD Bucureşti va achiziţiona

Echipamentul va fi achiziţionat cu cei 2% din impozitul pe venitul global, direcţionat de contribuabilii din Capitală către Serviciul Mobil de Urgenţă

SMURD Bucureşti va achiziţiona până la sfârşitul lunii viitoare una dintre cele mai moderne ambulanţe destinate intervenţiilor în caz de accidente.

Suma, de peste 200.000 de lei, a fost strânsă prin redirecţionarea a 2 la sută din banii de pe impozitul pe venitul global. "Bucureştiul va avea o maşină de intervenţie puternică, perfect echipată cu tehnică medicală de ultimă oră. Maşina va lucra alături de echipele de descarcerare ale ISU, pentru început", a precizat coordonatorul SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa.

Opt minute pentru un echipaj de prim ajutor

Anul trecut, peste 3.800 de bucureşteni au ales ca 2 la sută din impozitul lor să fie transmis către Serviciul Mobil de Urgenţă Resuscitare şi Descarcerare. Prefectura Capitalei intenţionează ca, în 2007, sumele din aceste impozite destinate proiectelor SMURD să fie mai mari, pentru că în Bucureşti sunt peste 800.000 de contribuabili. "Vrem să îmbunătăţim sistemul de management al situaţiilor de urgenţă, în special al urgenţelor medicale", a adăugat prefectul Mioara Mantale.

Demersurile autorităţilor urmăresc atragerea mai multor fonduri către SMURD Bucureşti pentru achiziţionarea de echipamente performante şi pentru reducerea timpilor de intervenţie în caz de accidente sau situaţii de urgenţă. "Dacă fiecare subunitate de pompieri din Bucureşti ar avea un echipaj medical, în doi-trei ani putem vorbi de un Bucureşti cu timpi de sosire europeni. Opt minute pentru un echipaj de prim ajutor, 12 minute pentru un echipaj medical de urgenţă sau un echipaj de reanimare", a spus directorul general al SMURD, Raed Arafat.

Bucureştenii care vor să contribuie la înfiinţarea unităţii terestre de intervenţie medicală pot accesa site-ul SMURD, de unde pot obţine informaţii şi formularul tipizat pentru direcţionarea a 2% din impozit.

Hunedorenii au ales aceeaşi soluţie

Hunedorenii au donat 160.424 de lei pentru achiziţionarea unei ambulanţe SMURD, echipată pentru intervenţii în zonele de munte ale judeţului. Suma reprezintă doi la sută din valoarea totală a impozitului pe venitul global obţinut anul trecut de contribuabilii persoane fizice din judeţul Hunedoara, banii fiind donaţi de cetăţeni în conformitate cu prevederile legale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite