Brazilia a salvat casele de pariuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieşirea Braziliei din cursa pentru câştigarea Campionatului Mondial de fotbal s-a dovedit a fi în interesul caselor de pariuri. Cu Brazilia câştigătoare, casele de pariuri ar fi trebuit să

Ieşirea Braziliei din cursa pentru câştigarea Campionatului Mondial de fotbal s-a dovedit a fi în interesul caselor de pariuri. Cu Brazilia câştigătoare, casele de pariuri ar fi trebuit să plătească pariorilor un milion de euro, în condiţiile în care încasările s-au ridicat doar la 250.000 de euro.
Daniel Smeadă, directorul executiv al Asociaţiei Organizatorilor de Pariuri din România, spune că firmele de profil au ieşit totuşi pe minus, dat fiind că, până la ieşirea Braziliei, au returnat cu 10-20% mai mult decât au încasat. "Casele de pariuri nu ies în câştig. Prin ieşirea Braziliei din cursă şi-au anulat o eventuală pierdere. Dacă la început pariurile care o dădeau favorită pe Brazilia aveau o cotă de 3 la 1, după optimi cu 10 lei pariaţi puteai câştiga 45 de lei, ceea ce a dat de gândit caselor de pariuri", ne-a declarat Smeadă. şi la nivelul pariurilor colaterale, la capitolul golgheteri, jucătorii brazilieni au ocupat locurile fruntaşe. Situaţia favorabilă pentru casele de pariuri se menţine şi atunci când vine vorba de cei mai buni arbitri în viziunea pariorilor. "S-a pariat pe cei mai buni arbitri, însă primii trei au plecat deja. Este vorba de Marcurs Merck, Graham Poll şi rusul Valentin Ivanov. Singurul care a rămas este Lubos Miechel", ne-a precizat Smeadă.

Germania şi Franţa, favorite
În urma centralizării, casele de pariuri dau drept favorite pentru câştigarea campionatului Germania sau Franţa, însă nu exclud şi apariţia unor surprize de genul Italiei. Smeadă susţine că toţi cei care au avut inspiraţia să meargă pe Germania, ţară care deţinea iniţial cea de-a şasea cotă din campionat, se aşteaptă la câştiguri foarte mari. La pariurile pe golgheteri, cei care au "investit" 10 de lei vor primi 120 de lei. Deocamadată nu există o situaţie clară a încasărilor pe acest segment, dat fiind că încă se mai joacă. Potrivit lui Smeadă, la acest campionat a fost înregistrat un trafic de circa două milioane de bilete, în creştere cu peste 25% faţă de o perioadă normală. "Câşigul mare vine din faptul că firmele de pariuri au acum posibilitatea să-şi fidelizeze un procent de 10-20% din clienţi", afirmă Smeadă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite