Brazilia ar putea fi ţinta unui atac terorist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia braziliană de informaţii (Abin) se teme că două evenimente programate în acest an în Brazilia, vizita Papei Benedict al XVI-lea în mai şi Jocurile Panamericane din iulie, ar putea

Agenţia braziliană de informaţii (Abin) se teme că două evenimente programate în acest an în Brazilia, vizita Papei Benedict al XVI-lea în mai şi Jocurile Panamericane din iulie, ar putea fi ţinta unor atentate teroriste, scrie cotidianul "O Globo". Temerile privind producerea unui atentat sunt generate de o anchetă a poliţiei asupra unui "luptător belgian de jiu-jitsu, convertit la islam", care s-ar "afla în Brazilia pentru a încerca să înfiinţeze celule ale reţelei
Al-Qaida", scrie cotidianul citat. Artele marţiale jiu-jitsu ar fi doar o acoperire pentru recrutarea de adepţi. "Brazilia se află printre ţările vizate de Al-Qaida", titrează cotidianul din Rio, care precizează, de asemenea, că armata este pe cale de a crea o unitate specială antitero. Ancheta la care se referă ziarul priveşte comunitatea luptătorilor de jiu-jitsu din Rio de Janeiro, un centru de referinţă la nivel mondial pentru această tehnică de luptă japoneză, care atrage brazilieni din întreaga ţară şi numeroşi străini.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite