Brazii, vânduţi doar în ghivece?
0Printr-o propunere legislativă, un deputat PSD vrea să pună capăt sacrificării inutile a sute de mii de brazi în perioada Crăciunului, dar Romsilva strâmbă din nas. La fiecare sfârşit de
Printr-o propunere legislativă, un deputat PSD vrea să pună capăt sacrificării inutile a sute de mii de brazi în perioada Crăciunului, dar Romsilva strâmbă din nas.
La fiecare sfârşit de an, de sărbători, sute de mii de brazi sunt tăiaţi, băgaţi în case, iar apoi aruncaţi pe stradă ca nişte simple obiecte. Hotărât să pună capăt acestui dezastru ecologic, deputatul PSD Florin Iordache a depus în februarie, la Senat, o propunere legislativă privind obligativitatea vânzării brazilor de Crăciun numai în ghivece.
Problema proiectului este că prefigurează posibilitatea vânzării ulterioare a brăduţilor către Romsilva. Conducerea regiei respinge propunerea legislativă, considerând-o imposibil de aplicat.
În plină eră a ecologiei şi îngrijorărilor legate de încălzirea climatică, românii încă îşi mai permit luxul de a arunca pe fereastră, la propriu, "aurul verde" al pădurilor. Risipa atinge cote maxime dacă adăugăm brazii nevânduţi, abandonaţi în pieţe de comercianţi şi transformaţi în lemne de foc. La finele anului trecut, numai în sectorul 2 al Capitalei autorităţile locale au numărat circa 15.000 de brazi rămaşi în pieţe.
"Dacă măcar 10% din brazii tăiaţi de Crăciun ar fi replantaţi, de cetăţeni sau de cei de la Romsilva, ar fi un câştig extraordinar", a declarat deputatul Florin Iordache. Proiectul său legislativ interzice achiziţionarea şi comercializarea oricăror tipuri de brad care nu se găsesc în ghiveci.
De aplicarea acestei prevederi ar trebui să se ocupe Romsilva, prin intermediul direcţiilor silvice din subordine. Acelaşi proiect de lege stipulează că Romsilva ar urma să aibă obligaţia de a cumpăra brazii în ghiveci de la fiecare cetăţean, după Crăciun, la un preţ stabilit în funcţie de dimensiunea şi aspectul bradului.
Propunere "inaplicabilă"
Contactată de "Adevărul Verde", conducerea Romsilva a respins categoric propunerea legislativă, considerând că aceasta "nu este aplicabilă". În primul rând, se arată într-un răspuns oficial semnat de directorul Dan Ioan Aldea, "propunerea este lipsită de fundament, deoarece nu s-au făcut până acum studii şi analize, atât privind fiziologia plantelor, cât şi referitoare la eficienţa economică a întregului proces".
Mai mult, în cazul în care propunerea legislativă ar fi adoptată în Parlament, Romsilva nu va avea timp destul ca să producă numărul necesar de brazi în ghivece pentru toată ţara. În prezent, Romsilva produce brazi în ghivece, însă doar în număr redus. Brazii în ghivece ar necesita un timp de realizare de 8-12 ani, deoarece trebuie produşi mai întâi puieţii din sămânţă, iar când aceştia ajung la înălţinea de 30-40 de centimetri, ar urma să fie plantaţi în ghivece, unde ar atinge înălţimea de comercializare de 1,5-2,5 metri în decurs de 5-8 ani.
Colectare costisitoare
O a doua mare problemă, subliniază conducerea Romsilva, este aceea că regia nu poate colecta toţi brazii în ghivece de la populaţie, deoarece costurile operaţiei, inclusiv transportul şi depozitarea la locul de creştere, ar fi extrem de mari. În replică, deputatul Florin Iordache a sugerat că Romsilva ar putea înfiinţa noi spaţii verzi, sau poate chiar un parc, replantând aceşti brazi.
Pe de altă parte, Romsilva mai arată că, deocamdată, nu dispune de spaţiile de depozitare şi creştere necesare şi nu are siguranţa că, după ce a fost ţinută în spaţiu închis, cald şi uscat, planta mai vegetează. "Riscul ca brazii să se usuce este foarte mare", arată comunicatul regiei. Deputatul Florin Iordache admite că propunerea sa poate fi ajustată astfel încăt să devină aplicabilă. "Putem avea un dialog constructiv pe această temă, însă aş vrea să văd puţină bunăvoinţă din partea Romsilva", a declarat el.