Braşov: 48 de imobile din Braşov prezintă risc seismic ridicat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cutremurul s-a resimţit şi la munte. La Braşov, timp de câteva secunde lămpile din casă, paharele din vitrine au început să „danseze”. Conform statisticilor autorităţilor locale, deşi s-au făcut expertize tehnice, nicio clădire din cele 48 identificate ca instabile nu a fost consolidată.

Dintre acestea, 18 au fost încadrate în gradul I de risc (la un seism de 5,5-6 grade pe scara Richter, s-ar prăbuşi parţial; peste 7 grade, se prăbuşesc de tot), iar restul în gradele II şi III. Autorităţile ştiu de ele. Şi proprietarii sunt conştienţi că locuiesc în case şubrede. Cu toate acestea, la Braşov nu există nici o „bulină roşie” desenată pe vreun imobil. Cele mai mari probleme sunt în Centrul istoric, unde sunt situate toate cele 18 imobile. Majoritatea sunt situate pe pietonalul Republicii şi pe străzile Lungă, Castelului, Nicolae Bălcescu şi Appolonia Hirscher. De asemenea, pe această listă neagră figurează şi un bloc mai vechi, de pe Strada Sorelui nr. 13 (S+P+4E). Trebuie precizat că, din cele 48 de imobile cu risc seismic ridicat, doar 23 au fost expertizate tehnic.

Cutremurul s-a resimţit la etajele superioare ale blocurilor


Braşovenii au simţit cutremurul imediat. „Lucram la un proiect când a început brusc să îmi mişte mâna necontrolat pe laptop. Am sunat-o pe sora mea din cartierul tractorul, dar ea mi-a spus că nu a simţit nimic”, ne-a spus Mihalea Cârstea. „Stăteam la calculator, pe chat, când am simţit brusc cum masa şi monitorul încep să  vibreze. Nici nu mi-am dat seama, în prima fază, că e cutremur. Abia pe urmă am văzut la televizor despre ce a fost vorba”, ne-a declarat şi Cătălin Tudorancea.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite