Turismul cu rulota prinde teren şi la noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii cu dare de mână renunţă la vacanţele în hoteluri pentru o ieşire cu rulota, care le oferă confortul de acasă.

Se plimbă ca melcii, cu casa în spate, şi asta le place cel mai mult. Este modul lor de viaţă, ca ţiganii cu cortul, cum spun chiar ei, o viaţă în care au libertatea de a face ce vor, când vor şi cu cine vor. Rulotiştii au devenit, în ultimii ani, o comunitate aparte şi în România. În ţară sunt deja câteva asociaţii de acest gen, care au în total câteva sute de membri. „Noi ne întâlnim tot timpul, sărbătorim orice, şi divorţuri şi decese. Căutăm tot timpul motive să ieşim împreună", spune Cristian Stan, unul dintre membrii Asociaţiei Caravan Club Camping. Povestea rulotiştilor este destul de bizară. Dacă îi întrebi, afli că fiecare în parte a plecat iniţial singur în excursie cu rulota, însă de fiecare dată a găsit la locul de campare alţi rulotişti. Iar acum au devenit o familie cu câteva zeci de membri.

Mâncarea şi băutura, la comun

„Acum doi ani, am ajuns de la Bucureşti la Braşov şi am vrut să văd care e cel mai apropiat camping. L-am găsit la Făgăraş şi acolo m-am oprit. Am observat că mai erau vreo şapte-opt rulote, însă eu am campat într-un colţ, mai departe de ei. S-au prins că nu sunt de-al lor şi imediat au venit să intre în vorbă cu mine. În scurt timp, aveam senzaţia că ne cunoşteam de-o viaţă. Atunci am pus bazele Asociaţiei Caravan Club Camping", povesteşte Petrişor Iancu, actualul preşedinte al asociaţiei.

„Noi din 2009 am avut prima ieşire cu rulota, de Paşte. Mie îmi era teamă să mergem aşa singuri, nu cunoaştem pe nimeni. După aceea, soţul s-a documentat pe internet şi am început să tot ieşim. Acum avem deja doi fini dintre rulotişti, am cununat două cupluri dintre cei cu care ieşim", îşi aminteşte Simona Rotaru, o altă rulotistă.  „La prima ieşire, ne-am băgat să mâncăm în rulotă şi a venit un coleg la uşă: «Ce faceţi, mă, aici? Mâncaţi pe ascuns?» Când ne întâlnim, nu ţinem cont că asta e sticla mea de vin sau eu pun două bucăţi de carne la grătar şi pe alea le mănânc. La noi, totul e la comun, noi nu avem rezerve unul faţă de altul", spune şi Carmen Stan, cenzorul asociaţiei.

Simona Rotaru (stânga) este foarte mândră de rulota ei de patru stele, pe care a dat peste 25.000 de euro



Distracţie scumpă

„În primul şi în primul rând, avem foarte multă libertate. Plecăm când vrem şi unde vrem. Când vedem o poieniţă, campăm. Şi ce e mai frumos decât să stai toată ziua în natură, dimineaţa când te trezeşti să vezi deasupra ta muntele. Facem mâncare la ceaun, nu ne deranjează nimeni. Sunt foarte mulţi oameni care nu înţeleg acest tip de turism, dar dacă ar ieşi de vreo două ori cu noi sigur ar fi încântaţi", completează Petrişor Iancu.

Ieri, la Râşnov, toţi cei veniţi la întâlnirea de 1 Decembrie s-au adunat la noua casă pe roţi a familiei Rotaru, din Bârlădeni, Bacău. „Diamantul" este la prima ieşire în public, de când soţii Rotaru l-au cumpărat din Anglia. Are living, bucătărie, baie, dormitor şi a costat cât o garsonieră: 25.000 de euro. „Iniţial am vrut să luăm autorulotă, dar ne-am gândit că e o investiţie prea mare, iar noi suntem doar doi. Am zis să fie ceva care să arate mai ca acasă, să fie mai spaţioasă, că eu am o propblemă cu spaţiul.

Simona Rotaru (stânga) este foarte mândră de rulota ei de patru stele, pe care a dat peste 25.000 de euro

Asta a costat cu totul în jur de 25.000 de euro, dar oferă toate condiţiile: are panouri solare, aer condiţionat, antenă de satelit, frigider, cuptor cu gaz, baie cu duş, chiuvetă şi chiar şi şemineu. Acum merge radioul, dacă închid o să auziţi şi lemnele cum trosnesc", ne explică Simona Rotaru, în timp ce curioşii făceau coadă la uşa rulotei. 

De 1 Decembrie, proprietarii de rulote s-au întâlnit din nou la Râşnov, unde au tăiat un porc şi au petrecut româneşte

info

Dar pentru o asemenea rulotă e nevoie şi de o maşină pe măsură. O rulotă complet echipată cântăreşte în jur de două tone, astfel că pentru a putea fi tractată e nevoie de o maşină cu capacitate cilindrică de cel puţin 2.000 de centimetri cubi. „Consumul la maşină creşte cu 3-4 %, depinde de maşină. Anul trecut, eu mi-am pus instalaţie de gaz pe maşină, iar consumul a crescut de la 17% la 20%, însă costul GPL-ului este la jumătate faţă de benzină", mai spune Petrişor Iancu.

"Câteodată plec de acasă, doar ca să dorm o noapte în rulotă. Este ceea ce îmi place cel mai mult.''
Cristian Drăgan proprietar de rulotă

Avantaje

- Îţi conferă libertate de mişcare
- Nu eşti legat de niciun program de masă sau somn
- Ai confort ca acasă pentru că locuieşti şi foloseşti lucrurile tale
- Costurile de campare sunt mult mai mici decât cazarea la hotel
- Nu ai nevoie de rezervare atunci când pleci în concediu cu rulota
- Îţi poţi lua cu tine animalele de companie
- Petreci foarte mult timp în natură
- Poţi sta oricât, de la o singură noapte până la câteva luni
- Într-o singură vacanţă poţi vizita mai multe destinaţii

Dezavantaje

- Spaţiul din incinta rulotei este destul de mic
- Utilităţile sunt limitate: bultelia de gaz şi rezervorul de apă trebuie încărcate zilnic
- Depinzi de o sursă exterioară de energie electrică şi apă care se plătesc în plus
- Toaleta trebuie curăţată foarte des, iar dejecţiile trebuie aruncate în spaţii special amenajate
- Costurile unei rulote sunt foarte mari, putând ajunge până la 100.000 de euro
- Creşte consumul maşinii care tractează rulota
- Costuri mari de înmatriculare şi asigurare 
- Campare dificilă în spaţii mici
- Taxe suplimentarede drum

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite