Braşov: Telegondola peste Braşov, din nou în discuţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Braşov a reluat demersurile pentru realizarea unei instalaţii de transport pe cablu între municipiul Braşov şi staţiunea Poiana Braşov. Ideea acestui proiect  a fost vehiculată încă din anul 2005, dar cu timpul a fost abandonată.

La ora actuală, edilii sunt în faza întocmirii studiilor de fezabilitate, iar o delegaţie a municipalităţii este prezentă în oraşul austriac Innsbruck, unde se desfăşoară o expoziţie de instalaţii de transport pe cablu, pentru a lua „pulsul” pieţei. Faţă de proiectul iniţial, primarul George Scripcaru se gândeşte la modificarea traseului telegondolei, respectiv amenajarea punctului de plecare în zona fostului Stadion Municipal din Bartolomeu, în loc de Gara Braşov. „Costurile de realizare a investiţiei sunt mai reduse pe traseul Bartolomeu – Poiana Braşov, respectiv opt milioane de euro. Dacă am construi-o pe traseul stabilit iniţial costurile ar fi duble. De asemenea, în zona Bartolomeu putem amenaja şi o parcare, unde turiştii şi-ar putea lăsa maşinile”, a explicat primarul. Edilii îi vor prezenta acest proiect, precum şi altele ce vizează modenizarea domeniului schiabil din Poiană, ministrului turismului Elena Udrea, care va veni mâine într-o vizită oficială la Braşov. Primarul Braşovului speră că instalaţia de transport pe cablu va fi dată în funcţiune până în iunie 2012.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite