Braşov: Salvamontist găsit mort în refugiul din masivul Postăvarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un salvator montan din Braşov  a fost găsit mort, azi dimineaţă, în refugiul Salvamont Cristianul Mare, din masivul Postăvarul.

Bărbatul avea 53 de ani, iar trupul său a fost descoperit fără suflare de doi colegi care intrau în tura de dimineaţă. Omul era prăbuşit pe jos, într-una dintre încăperile refugiului. Bărbatul a intrat  în tură aseară şi era singur în cabană când, cel mai probabil, i s-a făcut rău. „L-au găsit azi dimineaţă colegii care au mers la Cristianul Mare să preia schimbul. Noi ştim că nu avea probleme de sănătate, dar fuma mult”, a spus Nicuşor Jinga, de la Serviciul de Salvamont Braşov. Cel mai probabil, salvamontistul a suferit un atac de cord şi nu a mai apucat să ceară ajutor nimănui. Dis de dimineaţă, colegii nu au mai putut face nimic pentru a-l readuce la viaţă pe bărbat. Oamenii au chemat ajutoare, însă era deja prea târziu. Inspectoratul Poliţiei Judeţene a mobilizat la faţa locului o echipă de anchetă imediat după anunţul descoperirii bărbatului. Oamenii legii au misiunea să ridice probe de la faţa locului şi să stabilească dacă moartea salvatorului montan de 53 de ani a survenit din cauza unor probleme de sănătate. Vom reveni cu amănunte.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite