Braşov: S-a revenit la preţul de referinţă al medicamentelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă medicamentele s-au ieftinit, din cauza noului mod de prescriere a reţetelor, bolnavii ar putea scoate mai mulţi bani din buzunar dacă vor un produs de import care are şi înlocuitor românesc.

De la 1 aprilie, potrivit contractului-cadru pe 2009, medicamentele sunt prescrise sub forma denumirii comune internaţionale. Adică, pe reţetă se trece doar substanţa activă a unui grup mai mare de produse cu efecte similare.  Ministerul Sănătăţii a luat această hotărâre pe motiv că unii medici recomandau doar medicamente foarte scumpe, deşi ar fi putut recomnada şi unele mai ieftine cu acelaşi efect.

Practic se revine la sistemul de acum doi ani şi la preţul de referinţă. Acesta reprezintă preţul medicamentului cel mai ieftin înregistrat la Ministerul Sănătăţii din categoria celor cu acelaşi efect. De exemplu, dacă un medicament românesc costă 10 lei, iar unul străin care tratează aceeaşi boală are un preţ de 100 lei, compensarea de 90% sau 50% se va aplica la cel românesc. Practic se scade din preţ 9 sau 5 lei, iar dacă omul vrea produsul de import suportă din propriul buzunar diferenţa.

Se caută medicamente româneşti

Modificarea legii are şi o parte bună. Pacientul poate să aleagă ce medicament doreşte în funcţie de câţi bani are. Dacă vrea unul scump va afla că de fapt compensarea este mult mai mică. „Pacientul iese mult mai bine acum pentru că are posibilitatea să aleagă medicamentul, în funcţie de posibilităţile lui financiare.  Până acum, reţetele erau cam cu 18 -20% mai scumpe. Se vede clar că, de când s-a reintrodus această reglementare, a crescut simţitor solicitarea pentru medicamente româneşti”, a explicat Maria Botezatu, preşedinta Colegiului Farmaciştilor Braşov.

Pe de altă pate însă, medicii de familie spun că eficienţa tratamentului va scădea. Asta, deoarece, de multe ori, un medicament mai scump, de import, este mai potrivit pentru un pacient decât unul românesc. Medicul ştia acest lucru şi de aceea îl prescria. Acum însă nu mai poate acest lucru, iar omul ar putea primi un produs mai puţin efficient. 

Bilet unic de trimitere

Tot de la 1 aprilie, medicii de familie vor utiliza un model unic de bilet de trimitere pentru serviciile medicale, pe care vor menţiona specialitatea clinică din ambulatoriu sau din spital unde se va prezenta pacientul. În plus se vor face gărzi la Centrele de Permanenţă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite