Braşov: Rezultat final FC Braşov – Universitatea Craiova: Două dosare penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri care au aprins fumigene în timpul meciului s-au ales cu dosar penal, iar alţi trei suporteri „teribilişti” au fost amendaţi.

După terminarea meciului FC Braşov – Universitatea Craiova jandarmii braşoveni au trecut la sancţiuni. Aceştia au întocmit două dosare penale şi au amendat cu 500 de lei firma de pază care răspundea de executarea accesului şi de ordine în incinta stadionului, întrucât nu şi-a respectat planul de acţiune. De asemenea, au mai fost aplicate şi patru sancţiuni în valoare totală de 1.050 de lei. „Un tânăr de 20 de ani, fiind în sectorul destinat echipei oaspete, a aprins un obiect pe bază de amestecuri pirotehnice, pe care l-a aruncat spre suporterii echipei FC Braşov. Intervenţia promptă a forţelor de ordine a prevenit producerea unui incendiu, rănirea unor persoane, iar spectatorii au reuşit să urmească partida fără a fi nevoie de evacuarea tribunei”, a explicat Dan Străuţi, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Braşov.

Consumul de alcool, sancţionat

Şi un suporter din galeria Braşovului a aprins o fumigenă, numai că a fost depistat de jandarmi înainte de a apuca s-o folosească prea mult. Celor doi tineri le-au fost întocmite actele premergătoare şi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii faptei de introducere şi folosire de obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 2 Braşov. Alţi doi tineri au fost amendaţi cu câte 300 de lei pentru că au consumat alcool, iar un suporter a fost sancţionat, fiindcă a încercat să escaladeze gardul care delimita tribuna de spaţiul de joc.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite