Braşov: Referendum pentru demiterea primarului din Bod

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Prefectura Braşov a fost depus un memoriu, semnat de un grup de cetăţeni din comuna Bod, în cuprinsul căruia se solicita prefectului Ion Gonţea declanşarea procedurilor pentru organizarea unui referendum în această localitate pentru încetarea mandatului primarului Claudiu Liliac.

Documentul înregistrat are o pagină şi jumătate şi este însoţit de liste de semnături. Potrivit memoriului şi listelor anexate este vorba de 855 de semnături ale localnicilor cu drept de vot. În acest context, prefectul a anunţat că, în zilele următoare, se vor derula verificări ale actului înregistrat, astfel încât numărul de smenături ce îl însoţesc să respecte procentul de 25% din numărul de locuitori cu drept de vot, stabilit de lege pentru derularea unui referendum, şi repartizarea acestor semnături pe ambele sate ce alcătuiesc comuna, respectiv Bod Sat şi Bod Colonie: „Vom controla, prin sondaj, dacă cei care apar ca semnatari au şi recurs la acest gest, pentru a stabili dacă nu cumva terţe persoane s-au folosit de numele lor. Un alt element pe care îl vom avea în vedere este ca motivaţia acestui demers să se înscrie în cerinţele legale”.


Contextul legal
Potrivit Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 (art. 70), referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de locuitorii comunei ca urmare a nesocotirii de către edil a intereselor generale ale colectivităţii locale sau a neexercitării atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită ca reprezentant al statului. Cererea trebuie să cuprindă motivele ce au stat la baza acesteia, precum şi numele,  prenumele, data, locul naşterii, seria, numărul buletinului sau al cărţii de identitate şi semnatura olografă ale cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului.


Precedent la Vulcan
Ultimul demers de acest tip derulat în judeţul Braşov a avut loc la finele anului 2007 şi îl viza pe fostul primar al comunei Vulcan, Claudiu Druia. La acel moment procedurile de organizare a referendumului au fost, însă, blocate, având în vedere că legislaţia stabileşte că nu se pot organiza acest gen de evenimente cu şase luni înainte de alegerile locale la termen.   

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite