Braşov: Răzvan Lucescu: "Am făcut spectacol cu Farul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FC Braşov a rămas invincibilă pe propriul teren, învingând în etapa a 30-a a Ligii 1, pe Farul Constanţa, o echipă aflată în suferinţă, scor 2-1. Băieţii lui Răzvan Lucescu s-au apropiat la doar o lungime de Europa League, cu 48 de puncte în cont. În schimb, "rechinii" s-au afundat şi mai mult în zona nisipurilor mişcătoare, fiind la opt lungimi de salvarea de la retrogradare.

La finalul întâlnirii, selecţionerul României şi antrenorul lui FC Braşov, Răzvan Lucescu, s-a arătat extrem de mulţumit: "Nu suntem noi dacă nu avem nebuniile noastre. La 2-0 a intervenit o stare de relaxare, am crezut că meciul este încheiat, iar oaspeţii au apăsat pe acceleraţie şi au înscris golul de 2-1. Am avut jocul la discreţie, dar am ratat foarte mult, iar acest aspect mă dezamăgeşte. Putea să fie lejer 4-0 rezultatul final. Trei puncte sunt trei puncte şi cel mai important este rezultatul obţinut. Am făcut un meci excelent, în care ne-am dominat adversarul la toate capitolele. L-am certat pe Roman la final, întrucât a fost individualist în unele situaţii".

De partea cealaltă, secundul echipei Farul Constanţa, Sebastian Iovănescu, a punctat: "Am venit să ne jucăm una dintre ultimele şanse, dar din păcate nu ne-a ieşit. Asta ne este valoarea în momentul de faţă. Mă aşteptam la mai mult din partea jucătorilor noştri, dar am practicat un joc mult sub aşteptări. Am avut o primă repriză foarte slabă, în care am luat două goluri în decurs de şapte minute. Am întâlnit un adversar puternic, valoros, căruia nu am putut să-i facem faţă. FC Braşov merită să prindă un loc de cupă europeană".

FC Braşov - Farul 2-1 (2-0)

Au marcat: Ilyes (min. 17 pen), Sburlea (min. 24) / Ben Teekloh (min. 70)

Stadionul "Tineretului"; Spectatori: 3.000; Arbitru: Teodor Crăciunescu

FC Braşov:
Stelea (min. 86 Kajcsa) - Voicu, Bogdan Niculae (min. 49 N. Constantin), Oros, Ezequias - Roman, Paulo Adriano, Ilyes (cpt), Cătălin Munteanu - Sburlea (min. 68 Hadnagy), Surdu     Antrenor: Răzvan Lucescu

Farul: Curcă (cpt) - Măţel, Pahor, Rastovac, Vukomanovici - Băcilă (min. 80 Fatai), Pătraşcu, Ben Teekloh, Pantelie (min. 61 Alibec) - Ruşmir, Nanu (min. 46 Gerlem)   Antrenor: Lucian Marinof


Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite