Braşov: Ministrul Culturii a inventariat distrugerile din Cetatea Râşnov
0El a inaugurat Centrul de Informare pentru Patrimoniu din localitate. Centrul se află în Cetatea Ţărănească şi le oferă vizitatorilor gratuit atât informaţii culturale, cât şi turistice.
Ministrul Culturii, Theodor Paleologu, a participat astăzi la inaugurarea Centrului de Informare pentru Patrimoniu din Râşnov. Acesta este cel de-al treilea Centru de profil din România, după cele deschise în 2007 la Sibiu şi Sighişoara. Acesta face parte dintr-un proiect mai amplu implementat de Asociaţia Mioritics în parteneriat cu UNESCO în cadrul programului european „Cultural Heritage – a Bridge towards a Shared Future”. Centrul, aflat sub directa coordonare a Primăriei Râşnov, se află chiar în Cetatea Ţărănească şi le oferă gratuit vizitatorilor informaţii culturale, dar şi turistice.
Începând de astăzi, fiecare turist care va ajunge în Râşnov va primi o hartă a obiectivelor turistice din localitate, dar şi una a Ţării Bârsei, putând accesa totodată, şi o bază de date completă referitoare la traseele turistice şi unităţile de cazare din zonă.
Plimbare cu trenul de epocă
Invitaţii au plecat spre cetate cu trenul de epocă „Dracula Expres” de care au fost plăcut impresionaţi. Aceasta a fost prima cursă a "mocăniţei" din acest an. Ministrul a ratat însă plimbarea cu trenul, întrucât a ajuns cu o întârziere de peste două ore la Râşnov, din cauza traficului aglomerat generat de mini-vacanţa de 1 Mai. Şi în Râşnov, autorităţile le-au pregătiti câteva surprize oaspeţilor de onoare, printre acestea numărându-se o plimbare cu trăsura prin oraş, dar şi un concert de muzică medievală în cetate. La inaugurare au mai participat, alături de ministrul Culturii, şi Matteo Rosati, director regional al UNESCO, Erna Hennicot, preşedintele Institutului European pentru Itinerarii Culturale, şi Mihai Dragomir, preşedintele Asociaţiei Mioritics.
Evaluarea distrugerilor
După inaugurarea oficială a Centrului, ministrul Culturii a făcut câteva referiri şi la problema modului în care au fost realizate lucrările de amenajare şi de reabilitare a Cetăţii Răşnov. El a luat act de distrugerile făcute de fostul administrator, făcând un tur al monumetului şi inventariind zidurile care au fost ridicate fără a avea o autorizaţie.În curând, o comisie din cadrul ministerului a venit la faţa locului pentru a evalua distrugerile produse în cetate în perioada când a fost administrată de către o firmă privată, cu care edilii se află în continuare în litigiu. "Ne pasă tuturor foarte mult de cetatea aceasta extraordinară. Ne pasă foarte mult de ce s-a întâmplat în ultimii ani aici. Vom încerca să reparămă ce s-a stricat, fiindcă patriotismul este, în general, grija pentru patrimoniul naţional şi de aici începe totul", a spus Theodor Paleologu.
Plăcuţe cu buline negre
Ministerul Culturii urmează să identifice o soluţie pentru a se începe o restaurare adevărată a acestui monument istoric de importanţă naţională. La începutul lunii martie, o porţiune de 12 metri din zidurile cetăţii s-a prăbuşit, din cauza infiltraţiilor de apă, iar primarul Adrian Veştea a spus că degradările au avut la bază tocmai acele lucrările ilegale făcute de fostul administrator. Şi la ora actuală o porţiune din cetate nu este deschisă publicului, întrucât există riscul de surpare şi accidente. Pe toate zidurile cetăţii unde au fost făcute lucrări în mod abuziv edilii au montat plăcuţe cu buline negre în care li se explică turiştilor ce "transformări" au fost făcute
Situri „dispărute”
Edilii râşnoveni speră să clarifice şi problema celor două situri arheologice din cetate dispărute misterios în anul 2004 de pe lista monumentelor istorice. Direcorul Direcţiei de Cultură din Primăria Râşnov, Nicolae Pepene, a afirmat că ele nu au mai fost trecute în cartea de identitate a cetăţii ţărăneşti, înmânată autorităţilor de către Ministerul Culturii în anul 2007. Peste acestea, vechiul administrator a făcut unele lucrări ilegale, iar în spaţiul unde a fost inaugurat azi Centrul acesta ar fi dorit să facă un restaurant.