Braşov: Jocuri şi tradiţii de 1 iunie la Bran

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Jocuri şi tradiţii de 1 iunie la Bran
Braşov: Jocuri şi tradiţii de 1 iunie la Bran

Sute de copii de la grădiniţele şi şcolile din zona Bran-Moeciu, dar şi din Braşov, Codlea  sau Râşnov au avut ieri parte de o sărbătoare de zile mari. Micuţii din cliclul primar au mers la Castelul Bran unde s-au întâlnit cu meşteşugari din toate colţurile ţării, care le-au dezvăluit secretele tradiţiilor româneşti

Imediat ce au ajuns la poarta castelului copiii au fost întâmpinaţi de celebrul bufon Marcelo şi de Arturo, gazda de curte. Cele două personaje erau nelipsite de la evenimetele Casei Regale la începutul secolului trecut. Micii vizitatori au aflat cum era odinioară viaţa la castel, dar şi care erau tradiţiile  şi obiceurile  acum mai bine de o sută de ani. 

Au modelat lutul
După „lecţia de istorie“ a venit şi momentul mult aşteptat. Copiii au putut pune în practică tot ce le-au spus meşteşugarii prezenţi la săbătoare. „Ucenicii“ au învăţat să mânuiască roata olarului şi au reuşit să facă farfurii şi statuete, pe care le-au pictat apoi cu motive din zona Horezu.  Cei mai pricepuţi dintre copii au reuşit să realizeze fluiere în formă de păsări sau răţuşte.  „Copiii vor învăţa să facă căsuţe, castele, dar şi figurine cu chipul lui Vlad Ţepeş, toate unicate. Cu siguranţă cei mici vor pleca încântaţi de aici“ a spus Nicolae Diaconu Şofroneşti, meşter popular din zona Codlea.

Concurs de tir cu arcul
Elevii au putut participa şi la concursuri de tir cu arcul pe echipe. Pentru ca totul să fie cât mai original, copiii au primit costume de cavaleri şi au putut să îşi picteze singuri scuturile cu simbolurile pe care şi le-au dorit.  Cel mai mic participant a fost un băiat de doar 4 ani din satul Poarta (Bran) care a ţinut neapărat că să se lupte de la egal la egal cu copiii mai mari. „Am văzut că e concurs şi vreau şi eu să trag cu arcul neapărat“ a spus Cătălin Bârzoiu , în timp ce aştepta să îi vină rândul la tolba cu săgeţi. Cei mai talentaţi au câştigat premii în dulciuri.

Celelalte surprize de care au avut parte copiii, le puteţi afla din ediţia „Adevărul de Seară” de astăzi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite