Braşov: GALERIE FOTO / Dinozaurii au „invadat” Sala Sporturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de 8 zile, Sala Sporturilor va fi gazda unei expoziţii inedite. Zeci de dinozauri, în mărime naturală, sunt expusi în faţa Sălii Sporturilor. „XXL Dino Expo - Lumea dinozaurilor!” se desfăşoară într-un cort amenajat în faţa Sălii Sporturilor, iar exponatele sunt aduse din Germania.

Dinozaurii prezenţi la Braşov sunt deja celebri, mai ales că cei mai mulţi dintre ei au apărut în filmul „Jurassic Park”, regizat de Steven Spielberg. Replici perfecte ale reptilelor ce au trăit acum câteva milioane de ani, toate exponatele au fost realizate de germanul Karmo Neigert, care şi-a dedicat viaţa acestei pasiuni.

Primii vizitatori

La ora 11, cand expoziţia şi-a deschis porţile, primii vizitatori nu au întârziat să apară. Câţiva copilaşi, de mână cu părinţii ori bunicii, au intrat sfioşi să vadă minunăţiile pe care până acum le-au admirat numai în filme sau în desene animate. „Sunt foarte mari. Am văzut în desene, dar nu ştiam că sunt aşa de mari. Mi-a fost frică să mă apropii la început”, povesteşte entuziasmat Andrei Daniel Mancaş, un micuţ de cinci ani. Exponatele îi impresionează şi pe cei mari, mai ales că giganticele creaturi se pot mişca şi chiar scot diverse sunete. Braşoveanca Aurora Băncilă a ieşit din corturile unde e amenajată expoziţia la fel de entuziasmată ca şi fiica ei, de şapte ani. „Mi-au plăcut la nebunie toate. Parcă aş fi un copil, aşa m-am bucurat de ele. Nu îmi vine să cred că aceste animale chiar au existat”, spune femeia.

Diverse specii

Pe toată durata vizitelor, în cortul special amenajat rulează un film documentar care oferă informaţii despre apariţia acestor creaturi, dar şi despre modul lor de viaţă de acum milioane de ani. Dinozaurii sunt de toate mărimile, iar speciile diferă. Micuţii pot admira atât animale carnivore cât şi ierbivore. În dreptul fiecăruia există istoricul ei. Expoziţia de animale preistorice face parte dintr-un turneu european. Până acum, expoziţia a poposit în Germania, Suedia, Austria, Norvegia şi Danemarca. Curioşii o pot vizita de luni până vineri, între 14.00 şi 20.00, iar sâmbătă şi duminică între 11.00 la 20.00.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite