Braşov: Cetatea Râşnov începe să se surpe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale din Râşnov solicită Ministerului Culturii să trimită o comisie de specialitate care să evalueze starea în care se află, în prezent, zidurile cetăţii ţărăneşti.

Astfel, săptămâna aceasta, edilii vor merge la ministrul Theodor Paleologu pentru a-i cere să trimită la Râşnov o echipă care să evalueze pagubele produse în perioada când cetatea a fost administrată de către o firmă privată, cu care edilii se află în continuare în litigiu, şi să identifice soluţii pentru a se începe restaurarea monumentului istoric.

„Dacă nu interveneam la timp, în urmă cu câţiva ani, şi nu denunţam contractul cu această firmă, probabil că acum, acest monument ar fi ieşti din circuitul de vizitare pentru turişti, deoarece concesionarul îşi porpusese să amenajeze un hotel”, a declarat primarul Adrian Veştea.

În acest weekend, la Râşnov a avut loc o etapă a campionatului de Dry-tooling, escaladă pe pereţi artificiali, din piatră, cu unelte pentru căţărarea pe gheaţă. Prin acest eveniment, organizatorii au atras atenţia asupra stării în care se află Cetatea. ;

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite