Braşov: „Câinii de asfalt” – singura rasă acceptată de autorităţi
0Patrupedelor le este interzisă zona verde şi se pot plimba doar pe trotuar. SONDAJ: Sunteţi de acord cu măsura autorităţilor?
Dacă vreţi să vă plimbaţi câinele, sau să îi daţi drumul să alerge şi să se joace în iarbă, trebuie să vă găsiţi un loc, la marginea pădurii, unde sa fiţi sigur că nu sunteţi văzut de poliţiştii comunitari, pentru că ei au dreptul să vă amendeze. Primăria nu a amenajat până acum nici un spaţiu special destinat plimbării animalelor de companie.
Pentru binele copiilor
Şeful Serviciului de Gestionare a Animalelor, Flavius Bărbulescu, spune că hotărârea a fost luată exclusiv în interesul copiilor din Braşov. „Cum ar fi să meargă mama cu copilul în parc şi cel mic să cadă sau să calce în răhăţel de câine. Ca să nu mai spunem că nu ştii cum reacţionează fiecare animal şi, dacă e muşcat cineva, cine răspunde?” se întreabă Flavius Bărbulescu.
Păreri împărţite
Braşovenii proprietary de câini recunosc utilitatea măsurii luate de edili. Când vine vorba de alternativele puse la dispoziţie de autorităţi pentru plimbarea patrupedelor, au însă un mare motiv de nemulţumire. „Nu mi se pare un lucru rău, pentru ca sunt foarte mulţi proprietari care nu strâng mizeria lăsată de patrupede. S-ar putea ca unul dintre câini să muşte pe cineva, din cine ştie ce motive, mai ales ca nu toţi au botniţe. Ar trebui să fie în cartiere spaţii speciale pentru ei, unde să aibă şi apă să bea, mai ales vara când e foarte cald”, este de părere Mihai Cîrstoiu, proprietarul unui câine Boxer. Zoltan Munteanu Racz, proprietar al unui Teckel Sârmos, este de cu totul altă părere. Acesta spune că „din start este o lege absurdă pentru că nu există un loc special pentru plimbatul lor. Ne batem cu pumnul în piept că suntem un oraş european, dar când e vorba sa respectăm minimul de decenţă în acest sens ne facem că sunt lucruri mai importante de făcut. Poate dacă animalele ar avea drept de vot ar beneficia şi ele de anumite condiţii”.
Lipsă de spaţiu
Primăria nu a amenajat până acum nici un spaţiu special destinat plimbării animalelor de companie. Motivul invocate de reprezentanţii municipalităţii este dezarmant de somplu. Nu este spaţiu. „Ne-am gândit la un spaţiu pentru plimbat câinii, dar încă nu am găsit soluţia cea mai potrivită din cauza lipsei spaţiilor necesare. Am putea face un parc pentru animale undeva, la periferia Braşovului, sau parcuri mai mici în cartierele oraşului. Aici însă avem poziţii ferme nu doar din partea proprietarilor de animale, ci şi de la cei care vor locuri de joacă pmai multe, pentru copii. Pe de o parte oamenii ne «sar în cap» că vor parcuri pentru copii, pe de alta, cei care nu au unde să îşi plimbe animalele sunt foarte hotărâţi pe acest subiect”, mai spune Şeful Serviciului pentru Gestionarea Animalelor Braşov.
Amenzi usturătoare
Cei care sunt prinşi cu patrupedele în parcuri şi pe spaţiile verzi din Braşov riscă amenzi usturătoare. În funcţie de zona în care sunt suprinşi cu animalele, proprietarii câinilor pot primi amenzi de la 300 până la 500 de lei.