Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Braşov: Aproape 30 de milioane de lei vor fi investiţi în turism

29 aprilie 2009, 21:21 |  Autor: Ionuţ Dincă  | 

Braşov: Aproape 30 de milioane de lei vor fi investiţi în turism

Braşov: Aproape 30 de milioane de lei vor fi investiţi în turism

 

Elena Udrea a anunţat astăzi la Braşov că Ministerul Turismului va investi masiv în tursimul montan începând cu acest an.

Pentru început, municipiului Braşov i-au fost alocate 9,5 milioane de lei. Banii vor fi utilizaţi pentru construirea lacului de acumulare Ruia din Poiana Braşov, care va alimenta instalaţiile de zăpadă artificială din staţiune. De asemenea, ministrul a precizat că va susţine şi celelalte proiecte de dezvoltare a turismului iniţiate de municipalitatea braşoveană, printre acestea numărându-se modernizarea şi construirea de noi pârtii, precum şi amenajarea unei instalaţii de trasnport pe cablu între oraş şi Poiana Braşov. Costurile totale ale acestor investiţii planificate de municipalitate a fi finalizate până în 2012 se ridică însă la peste 30 de milioane de euro.

13,5 milioane lei pentru Predeal

Şi Predealul va primi peste 13,5 milioane de lei pentru modenizarea pârtiei Clăbucet şi a poligonului de biatlon de pe Valea Râşnoavei. Banii vor fi folosiţi cu precădere pentru achiziţionarea şi automatizarea instalaţiilor de producere a zăpezii artificiale, modernizarea reţelei de iluminat, precum şi lucrări ce ţin de colectarea torenţilor din zona pârtiei Clăbucet. „Ţinând cont că Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2013 se va desfăşura şi în judeţul Braşov investiţiile legate de domeniul schiabil vor fi făcute de către autorităţile locale în colaborare cu Ministerul Turismului. Vom sprijini foarte mult turismul montan începând cu acest an”, a declarat Elena Udrea. Edilii predeleni au în plan şi construirea unor pârtii noi care să facă legătura cu cele din Azuga. Şi Coniliul Judeţean Braşov va primi de la minister 6,5 milioane de lei pentru amenajarea de refugii montane, construirea de baze salvamont şi reamenajarea traseelor turistrice.

Turism ecumenic la Braşov

De asemenea, ministrul Turismului vrea să pună în valoare şi partea culturală a judeţului, vrând să includă judeţul într-un circuit al bisericilor şi troiţelor vechi din România. Această idee i-a venit Elenei Udrea după ce a vizitat Prima Şcoală Românească şi Biserica Sfântul Nicolae din Şchei. „Braşovul ar fi o destinaţie de mare succes pe plan internaţional, fiindcă turiştii străini sunt atraşi de turismul cultural, mai exact de turismul ecumenic şi religios. Străinii s-au săturat de turismul luxos şi excesiv urban şi preferă agroturismul”, a explicat ministrul.

Proiecte pentru Ţara Făgăraşului

Elena Udrea s-a întâlnit astăzi şi cu o parte dintre primarii din Ţara Făgăraşului. „Intenţionăm să exploatăm toate posibilităţile de dezvoltare a turismului în această zonă în special pentru a crea noi locuri de muncă, deoarece sunt mari probleme în acest sens. Trebuie să înţelegem că turismul este o alternativă pe piaţa forţei de muncă şi se poate trăi din el”, a punctat Udrea. În primul rând, ministrul Turismului se gândeşte să introducă în circuitul turistic Herghelia de la Sâmbăta de Sus pentru a aduce avantaje economice. „Lucrăm la un proiect în colaborare cu Ministerul Agriculturii în acest sens. Caii de la Sâmbăta pot fi folosiţi şi în activităţi turistice pentru a ne aduce beneficii, iar herghleia să nu mai fie doar un consumator pentru bugetul de stat”, a precizat Elena Udrea.

Şcoală de management hotelier

Ministrul Turismului a participat astăzi şi la inaugurarea primei şcoli de management hotelier din România, American Hospitality Academy, deschisă la Braşov. Aceasta este specializată exclusiv pe formarea managerială a resurselor umane din industria ospitalităţii după modelul şcolilor de management hotelier din Europa de Vest şi America de Nord. „În prezent, în turismul românesc se lucrează cu personal necalificat. Cei care erau calificaţi au preferat să plece să lucreze peste hotare. Avem nevoie şi la noi în ţară de formare profesională calificată, întrucât intenţia noastră este de crea cât mai multe locuri de muncă în turism”, a spus ministrul Turismului.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole