Bran - castelul şi Stan - păţitul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

cei care l-au vizitat cu şcoala, pe când devenise al întregului popor, şi, care, tot atunci, şi-au luat partea în stăpânire, dovadă semnăturile din piatra zidului: Gigi + Nela = Love.Bine

cei care l-au vizitat cu şcoala, pe când devenise al întregului popor, şi, care, tot atunci, şi-au luat partea în stăpânire, dovadă semnăturile din piatra zidului: Gigi + Nela = Love.
Bine că sute de conace nobiliare au fost transformate în CAP-uri, fiind distruse sau furate, cărămidă cu cărămidă. Altfel, te pomeneai că justiţia coruptă de la Strasbourg le dădea înapoi moştenitorilor, care le-ar fi putut renova. Intrau, naibii, în circuitele europene de turism alternativ, alături de cetăţile săseşti pe care, în înţelepciunea lor, guvernele şi Academia au refuzat să le restaureze, să nu cumva să vină străinii să le viziteze, pe bani grei. Asta ca să nu amintim de vilele din Capitală. Cu toate că foştii exploatatori au reuşit totuşi să-şi recapete 10 la sută din ceea ce aveau, exemplul oferit de Primăverii ar fi fost util şi în Bran. Castelul era trecut în administrarea ICRAL, care l-ar fi repartizat ca locuinţă de serviciu unor parlamentari, iar aceştia, după doi ani, îl puteau cumpăra pe mai nimic, cum s-a întâmplat cu vilele. E drept că i-ar fi pus termopane şi ar fi trântit în curte o piscină, dar măcar erau de-ai noştri, nu Habsburgi, veniţi de la New York să ne jupoaie! Acum, dacă vor, domnii Nic sau cum i-o chema pe proprietari, pot să demonteze Branul şi să-l care cu avionul în State. Sau ar putea face un hotel, să nu mai calce pe acolo decât miliardari în euro. De ce s-ar bate miliardarii să doarmă la Bran, odată ce mitul Dracula va fi demontat, cum s-a angajat Dominic de Habsburg? Greu de spus. Când s-a pierdut Cadrilaterul, inima Reginei Maria a fost mutată de la Balcic la Bran. Valoarea sentimentală e mare pentru familia princiară. Valoarea de patrimoniu a castelului e bine stabilită, deci fantezii, cum ar fi strămutarea, sunt excluse. Pentru orice alte valori ar dori proprietarii să scoată din piatra Branului, există impozite. Clasa politică de la Bucureşti, aflată în plin proces de acumulare, a pus impozite mici pe proprietate. Intrarea în UE le va creşte, iar oamenii se vor gândi de două ori dacă să-şi ţină castelele pentru uz personal sau dacă nu cumva merită să le exploateze. La Săvârşin, familia regală a investit în renovarea castelului şi se străduieşte să atragă turişti, aşa că nu avem de ce ne teme pentru Bran. Mai degrabă, românii ar trebui să gândească precum Stan Păţitul. Despăgubirea foştilor proprietari ai fabricilor naţionalizate a fost amânată un deceniu. Această politică ne-a întârziat integrarea în lumea civilizată şi a pus pe fugă investitorii străini. A meritat? Desigur, pentru politicieni, care au intrat în CA-uri, pentru firmele-căpuşă, pentru miliardarii de carton! Merita, Branul, 25 milioane de dolari? Doar dacă strategia turismului îl aronda Dracula-land. Or, singurul plan guvernamental în domeniu prevedea 10-20 de milioane de dolari pentru a cumpăra, din Hollywood, imaginea lui Dracula. Iar asta n-are nevoie de Bran, poate fi lipită oriunde, chiar şi pe Palatul Parlamentului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite