Braconajul în Deltă va dispărea odată cu peştele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După rezilierea contractelor, autorităţile au constatat că foştii concesionari din Deltă continuă să controleze această zonă, prin investiţiile pe care le-au făcut. Paza este asigurată de

După rezilierea contractelor, autorităţile au constatat că foştii concesionari din Deltă continuă să controleze această zonă, prin investiţiile pe care le-au făcut. Paza este asigurată de instituţii care abia acum se dotează cu mijloacele necesare, iar guvernatorul rezervaţiei recunoaşte că braconajul va dispărea doar odată cu peştele.
- Concesionarii erau obligaţi să asigure paza în zonele stabilite prin contract. Cine se mai ocupă de prevenirea braconajului, după rezilierea a opt contracte de concesiune?
- Sunt instituţii care au drept de control în Delta Dunării: agenţi ecologici ai rezervaţiei, Garda de Mediu, Poliţia Deltei, Poliţia de Frontieră şi inspectorii de la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură. Avem 30 de agenţi ecologici, Garda de Mediu are şi ea vreo 30 de persoane. Din punct de vedere al dotărilor, avem şi noi ambarcaţiunile noastre, care asigură o anumită mobilitate în rezervaţie. Poliţia Deltei este înfiinţată, dar nu ştiu în ce fază se află cu dotările, iar Agenţia Naţională pentru Pescuit este în curs de dotare. Concesionarii păzeau zona respectivă. Dar păzeau atât de bine zona, încât nici organele de control nu aveau acces în acele zone. În acest mod se creau premisele unui braconaj cu acte în regulă.
- După rezilierea contractelor, s-au auzit voci care spuneau că braconierii provocă dezastru în Deltă. Care este situaţia acum?
- Există un mit al braconajului. Este greu să faci o estimare câţi braconieri sunt, ce se braconează, cum se braconează. Fiecare parte implicată susţine anumite cifre, care să le fie favorabile. Cu toată paza concesionarilor, din estimările noastre, braconajul era undeva la 40 la sută din cantitatea de peşte care se prindea. Concesionarii primeau o anumită cotă, pentru care primeau redevenţă şi, din toate cotele astea, nu reuşeau să raporteze decât 60 la sută. A fost o estimare că diferenţa de cantitate se scurge prin alte părţi.
- Va fi mai bine în Deltă fără concesionari?
- Să analizăm la rece toată situaţia. Cine crede că poate face abstracţie de concesionari în Delta Dunării se înşală, pentru că, de bine, de rău, în aceşti ani, oamenii şi-au creat o bază, au cherhanale. Statul nu-şi poate permite să construiască 30 - 40 de cherhanale peste noapte. Organizaţiile de pescari şi cei care deţin punctele de colectare şi centrele de primă vânzare trebuie să colaboreze. Exploatarea peştelui nu se poate face haotic. Există un anumit flux, din momentul în care pescarul vinde peştele.
- Care este soluţia pentru Deltă?
- Resursa piscicolă a provocat tot felul de pasiuni. Dar constatăm că această resursă se împuţinează de la an la an. Probabil se va ajunge la un moment dat când activitatea de pescuit industrial va trebui interzisă în Delta Dunării şi vor rămâne doar activitatea de pescuit sportiv şi cea de pescuit familial pentru consumul localnicilor. şi populaţia din Deltă este în scădere şi, pe măsură ce se vor dezvolta alte activităţi, printre care turismul, oamenii se vor reorienta şi pescuitul industrial va fi lăsat deoparte.
- Cât de grav va afecta gripa aviară turismul?
- În general, în această perioadă, pescarii nu prea vin în Delta Dunării. De altfel, urmează să intrăm în perioada de prohibiţie. Grupurile mari de pescari încep să sosească din luna mai. Acum, în Deltă nu mai sunt focare. Dar s-au înregistrat focare şi pe plan european, în Grecia, în Italia. Asta ce înseamnă, că nu se vor mai duce turişti în aceste ţări? Dacă respecţi nişte măsuri minime de igienă, nu cred că vor fi probleme.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite