Botoşani: 78 de clădiri din centru în pericol de prăbuşire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imobilele din Centrul Vechi riscă să cadă la un cutremur mai puternic

Majoritatea clădirilor din zonă au o vechime de peste 100 de ani şi până acum nu au fost niciodată consolidate.

Centrul Vechi este cea mai vulnerabilă zonă din municipiul Botoşani. La primul cutremur de 6 grade pe scara Richter clădirile vechi de peste un secol riscă să se prăbuşească peste locatari. În prezent, în Centrul Vechi al municipiului există 78 de clădiri care au bulină roşie şi sunt considerate vulnerabile la un cutremur.

Sute de persoane locuiesc în zonă

Deşi cunosc pericolul la care se expun, chiriaşii imobilelor din Centrul Vechi al Botoşaniului spun că nu au unde să se mute şi de aceea sunt nevoiţi să rămână în aceste locuinţe.

„Am fost informaţi şi ştim de riscul ca la un cutremur să pice casa, dar nu avem unde să mergem. Am solicitat la primărie o locuinţă, dar nu am primit nimic”, a spus Maria P., casnică.

Reprezentanţii Inspectoratului în Construcţii spun că situaţia în Centrul Vechi este critică. „La ora actuală sunt 78 de clădiri în Centrul Vechi în pericol de prăbuşire la un cutremur. Am observat că la trei-patru imobile s-a început consolidarea. Mai avem o serie de monumente în judeţ care trebuie obligatoriu consolidate. La un cutremur de 5-6 grade pe scara Richter în zona noastră este posibil să avem mari probleme”, a spus Ioan Viorel Ciobanu, directorul Inspectoratului Judeţean în Construcţii.

17 din cele peste 100 de clădiri vor fi consolidate

Reprezentanţii Primăriei Botoşani spun că au fonduri doar pentru consolidarea şi renovarea a 17 imobile.
„Cei de la Inspectoratul în Construcţii ne-au comunicat situaţia. Am început de anul trecut consolidarea şi renovarea a 17 clădiri din Centrul Vechi, dar suntem conştienţi că nu este suficient“, a spus viceprimarul Cătălin Alexa.

Monumentele şubrede

 Cinci biserici din Botoşani riscă să se prăbuşească la un cutremur de peste şase grade pe scara Richter. Printre acestea se numără Biserica „Sfântul Nicolae“ din Dorohoi şi Biserica Sfântul Gheorghe din municipiul Botoşani. Într-o situaţie similară se află casa memorială „George Enescu“ şi Casa Sofian, aflate într-un stadiu avansat de degradare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite