Borsec, un brand care ascunde o staţiune părăsită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Renumit altădată pentru calităţile apelor minerale din zonă, Borsecul arată astăzi dezolant. Oraşul este trist, cenuşiu, puţinii turişti neavând prea multe posibilităţi de distracţie.

Renumit altădată pentru calităţile apelor minerale din zonă, Borsecul arată astăzi dezolant. Oraşul este trist, cenuşiu, puţinii turişti neavând prea multe posibilităţi de distracţie. Cât despre sanatoriul unde, pe vremuri, se făceau tratamente, acesta este, astăzi, o ruină.
Fostele vile sunt şi ele în paragină, cu acoperişurile distruse. Nimic din ceea ce a fost odată "Perla Carpaţilor", cum era denumită staţiunea, nu mai stă, la propriu, în picioare. Paradoxal, deşi este un oraş cenuşiu, aici funcţionează cel mai important agent economic din judeţul Harghita: societatea de îmbuteliere a apelor minerale şi de sucuri. Este, de fapt, salvarea pentru locuitorii din Borsec. Peste 90 la sută din familiile din oraş au cel puţin un membru angajat la fabrică. Borsecul este cunoscut din 1804, fiind căutat de turişti tot timpul anului. Oraşul beneficiază de numeroase izvoare de ape minerale carbogazoase, cunoscute pentru efectul lor benefic pentru sănătate.

"Podul suspinelor"
Din păcate, după ultimele inundaţii, pârâul Topliţa a afectat grav podul care leagă Borsecul de inima Transilvaniei şi sudul României. Refacerea podului costă însă o grămadă de bani şi nimeni nu are idee când s-ar putea finaliza această investiţie. Zilnic, peste pod treceau 1.500 de tiruri, din care o zecime de la fabrica din Borsec. Din cauză că trebuie făcute ocoluri de sute de kilometri, pierderile sunt de ordinul miliardelor de lei, iar conducerea societăţii vrea să oprească o linie de producţie şi să trimită în şomaj 150 de angajaţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite