Bolnavii cu transplant, fără medicamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacienţii care au suferit un transplant de organe sunt din ce în ce mai îngrijoraţi în ceea ce priveşte tratamentul lor, mai ales de când în unele judeţe medicamentele au început să lipsească din farmacii.

„Avem bolnavi în Călăraşi şi în Ilfov care ne-au semnalat că nu mai găsesc în nicio farmacie medicamente ale unui anume producător. Am cerut detalii la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi încercăm să vedem unde s-a fisurat lanţul de distribuţie", a declarat ieri Gheorghe Tache, preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România (ATR).

„Nu există trafic de organe"

„Când nu găsim sau nu ne ajung medicamentele, noi facem o chetă între noi şi ne împrumutăm unul pe altul", a completat Gheorghe Tache. Transplantaţii nu pot rezista fără medicamente, întrucât acestea le ajută organismul să-şi păstreze imunitatea şi să nu respingă organul nou, ca pe un corp străin: "Noi dacă întrerupem tratamentul pentru o scurtă perioadă, murim". În urma anchetei realizate de ziarul „Adevărul" cu privire la vânzarea la negru de organe în Institutul Fundeni, reprezentanţii asociaţiei au ţinut să precizeze, ieri, că seria de dezvăluiri este doar o „propagandă ruşinoasă împotriva donării de organe". 

Ei au exemplificat cu reacţia unui medic din Institutul Fundeni la o astfel de „ofertă": „Doamna doctor Dorina Tacu, nefrolog la Institutul Fundeni, când cineva a abordat-o şi i-a spus că vrea să doneze un organ şi să-l anunţe când găseşte ceva, l-a luat de mână şi l-a dat afară. Este un om onorabil, nu se pretinde la aşa ceva", a precizat Gheorghe Tache. Ceilalţi membri ai organizaţiei au recunoscut că sunt foarte greu de demonstrat aceste tranzacţii. „Numai un detectiv ar putea urmări dacă aceste acorduri se încheie pe bani", a explicat şi Amali Teodorescu, vicepreşedinte al asociaţiei. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite