Boc cedează: 1.000 de posturi din Sănătate ar putea fi deblocate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii Cseke Attila a prezentat astăzi în Guvern informarea cerută de premierul Emil Boc privind deblocarea posturilor din sistemul sanitar. Deşi luni, în cadrul şedinţei Coaliţiei, atât primul-ministru, cât şi ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu s-au opus acestui demers motivând „lipsa banilor”, reprezentanţii Guvernului au căzut de acord ieri pentru posibilitatea deblocării a 1.000 de posturi.

„Ministrul Cseke a prezentat un memmorandum, iar într-o primă fază ar putea fi deblocate 1.000 de posturi”, au declarat surse guvernamentale. Decizia ar putea fi luată la următoarea şedinţă a Executivului.

În carul şedinţei de astăzi s-a stabilit că începând din toamnă se va face şi o analiză globală în privinţa posturilor din sistemul sanitar, care ar putea duce la noi deblocări.

Problema deblocării posturilor din Sănătate a iscat o discuţie aprinsă în şedinţa Coaliţiei de luni, ministrul Cseke reproşându-le colegilor de Cabinet că din acestă cauză au loc tragedii ca cea de la Maternitatea Giuleşti. „Uitaţi unde s-a ajuns. Mor oamenii în spitale!”, le-a spus Cseke premierului şi celorlalţi miniştri.

Cseke Attila a luat de mai multe ori în calcul în ultima săptămână varianta demisiei. În cadrul şedinţei de Guvern de pe 18 august el a cerut deblocarea de urgenţă a posturilor din sistem care trebuie ocupate imediat, ameninţând la acea vreme cu demisia în cazul în care nu se va găsi o soluţie.

LEGE-CADRU privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite