Blestemul echipelor ploiestene
0O noua drama in dreptunghiul verde. Inca o moarte ceruta de Zeul Fotbal, care afecteaza echipele din Ploiesti, dupa ce acum patru decenii, fosta glorie a Petrolului Alexandru Tabarcea murea la datorie
O noua drama in dreptunghiul verde. Inca o moarte ceruta de Zeul Fotbal, care afecteaza echipele din Ploiesti, dupa ce acum patru decenii, fosta glorie a Petrolului Alexandru Tabarcea murea la datorie pe Stadionul "Ile Oana", iar acum cinci ani Stefan Vrabioru, component al Astrei, deceda pe terenul Rapidului la meciul de debut in Divizia A. Dupa finalul meciului, Zoltan Erdei a facut un dus si cand a iesit l-a anuntat pe "centralul" Vali Ionita, inlocuitorul lui Ion Craciunescu, ca i s-a facut rau. "Ne-a rugat sa avem grija de lucrurile personale. Era glumet si multumit ca a fost chemat. Spunea ca nu s-a mai antrenat de mult, dar nu s-a plans din cauza sprinturilor", a rememorat arbitrul ultimele clipe pe care le-a petrecut alaturi de cunoscutul sau Zoli. Chemati de urgenta, medicii de pe Salvare au gasit asistentul intins pe canapea, fara reactie si cu fata invinetita. "Am facut manevrele de resuscitare, fara nici un rezultat din pacate, timp de 55 de minute. A decedat la 21.03, venind la spital cu stop cardio-respirator si fara activitate cardiaca", a precizat unul dintre medicii de la Camera de Terapie Intensiva a Spitalului Judetean Ploiesti. Toate eforturile doctorilor fusesera in zadar. Verdictul a sunat scurt si necrutator: atac cerebral facut la 19.23. In ambulanta, fostul arbitru a mai suferit doua infarcturi, ultimul facandu-l sa intre in moarte clinica. Vestea a cazut ca un trasnet printre cei care au participat la actiunea de la Ploiesti sau printre cei care au fost prietenii asistentului. "Sunt... bulversat. Nu mai pot sa vorbesc. M-ati terminat cu aceasta veste", a soptit "centralul" Ion Craciunescu.