Blazoane şi sigilii româneşti în decor de epocă,la Antipa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Animale heraldice" este titlul unei expoziţii inedite, care se va deschide, mâine, de la ora 18.00, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa". Expoziţia temporară, realizată cu

"Animale heraldice" este titlul unei expoziţii inedite, care se va deschide, mâine, de la ora 18.00, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa". Expoziţia temporară, realizată cu ajutorul unui scenograf, este o surpriză: "Am vrut să iasă din rutină. Vrem ca seara de marţi să fie un moment în care toată lumea va zâmbi", ne-a declarat iniţiatoarea proiectului, dr. Aurora Stănescu. Evenimentul de mâine seară este piesa de rezistenţă a unui proiect de lungă durată, care va cuprinde, până la 30 noiembrie, o serie de activităţi dedicate publicului larg, de la preşcolari până la persoanele de vârsta a treia. Pe 3 septembrie sunt aşteptaţi elevii, care vor învăţa de la un heraldist, sub formă de joc, ce este un blazon, cum se face el şi apoi vor alcătui unul. Lucrările lor vor fi expuse şi, în urma voturilor vizitatorilor, vor fi premiate. Pentru tineri şi adulţi vor fi organizate conferinţe, susţinute de cei mai buni heraldişti români. "
Animale heraldice
se referă la reprezentările zoomorfe ale speciilor care apar în heraldica românească din toate timpurile. Este vorba despre acele animale care apar desenate pe blazoane, steme, inscripţii sau au valoare reprezentativă în picturi, stampe", ne-a mai spus dr. Aurora Stănescu. În jur de 250-300 de piese originale, care provin din colecţiile Muzeului Antipa, Muzeului Militar, Muzeului Naţional de Istorie sau de la Arhivele Naţionale ale Statului, constând în sigilii, documente şi gravuri originale, din perioada lui Mavrocordat sau Dimitrie Cantemir, sunt expuse într-un decor, ce aminteşte de o veche sală de castel. Expoziţia poate fi vizitată în zilele de miercuri, joi, vineri - 10.00-19.00, sâmbătă şi duminică - 10.00-20.00. Preţul unui bilet este de 30.000 pentru elevi şi studenţi şi 60.000 de lei pentru adulţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite