Blanculescu declara ca a fost "bulversat" de NUP-ul dat de procurorii harghiteni in cazul de evaziune fiscala Csibi Istvan
0Actul de control incheiat de Garda Financiara va fi retrimis Parchetului
Invitat la o dezbatere radiofonica pe tema coruptiei, difuzata, marti, de Romania Actualitati, seful Autoritatii Nationale pentru Control (ANC) a declarat ca, in momentul in care Garda Financiara a trecut in subordinea sa, a fost demarat un control de la nivel central la doua dintre firmele "din grupul de interese" al mafiotului Csibi Istvan. "S-a intervenit, s-au descoperit elementele constitutive ale infractiunii, s-a sesizat Parchetul de pe langa Tribunalul din Harghita, dar bineinteles ca in noiembrie ne-am trezit cu neinceperea urmarii penale, act semnat de catre procurorul-sef din acea zona", a declarat Blanculescu. Seful ANC a continuat: "Acest lucru, pe noi efectiv ne-a bulversat, am transmis adresa mai departe la Ministerul Administratiei si Internelor pentru precizari, avand in vedere ca noi aveam identificate elementele constitutive ale infractiunii si, iata, acum, pentru a doua oara transmitem materialul catre instanta, catre procuror, pentru ca noi consideram ca aceste doua cazuri sunt de domeniul incalcarii legii".