Black&White (II)

Pocăinţa gen. Pacepa continuă şi se cuvine salutată, fie şi din raţiuni creştineşti deplin legitimate de o luptă cu întruchipări ale Diavolului.

Reîmprospătată este imaginea gen. Ion Mihai Pacepa prin recenta apariţie a două volume: Lucia Hossu Longin - “Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa”, Ed. Humanitas şi CNSAS – “Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978 – 1980” (studiu introductiv şi selecţia documentelor de Liviu Ţăranu), Ed. Enciclopedică. Blocarea unor arhive esenţiale cum ar fi aceea a CIA ne va supune însă până la adânci bătrâneţi caznei de a asculta aceleaşi adevăruri personale ale gen. Pacepa, doar superficial remediabile prin accesul la surse alternative.

Copleşită de onoarea întâlnirii şi a discuţiei cu gen. Pacepa, dna Hossu-Longin ne introduce într-un univers magic unde îi ia acestuia un interviu îndrăgostit, încurajându-l să repete episoade arhicunoscute, menajând un discurs marcat pe alocuri cu puseuri delirante şi favorizând, inclusiv printr-un lung şir de politicoase omisiuni, imaginea hagiografic-exclusivistă a unui erou. Liviu Ţăranu ne înfăţişează un gen. Pacepa mai verosimil, problematizează cazul şi îl extrage nuanţat din diferite contexte.

De exemplu, dl Ţăranu, spre deosebire de alţi, puţini la număr, cercetători pentru care gen. Pacepa este fie martir, fie trădător, enumeră şi alte posibile motive ale intempestivei defectări din ’78: gen. Pacepa părea să fi intrat în dizgraţia lui Ceauşescu care, în locul destituitului gen. Doicaru, l-a preferat în fruntea DIE pe gen. Dănescu, poate şi pe fundalul comandării unei anchete interne ce provocase suspecte crize de nervi placidului gen. Pacepa. În fine, n-ar trebui omisă nici explicaţia apărută prima oară în cotidianul „Die Welt“ din 8 aug. 1978: gen. Pacepa ar fi aflat despre o deconspirare a sa de către serviciile secrete ceauşiste, ceea ce l-a împins spre soluţia unică a solicitării de azil politic în SUA.

Defectarea gen. Pacepa are, pe de altă parte, meritele sale indiscutabile. Defectarea sa a răvăşit toate serviciile secrete comuniste, KGB-ul fiind forţat la masive permutări de personal mai ales la reprezentanţele sale din străinătate. A fost retrasă o armată de ofiţeri acoperiţi de la ambasadele şi consulatele României din cele mai importante capitale occidentale. Gen. Doicaru, fost şef al DIE, a ajuns director de IAS. Alte elite ale spionajului ceauşist au fost aruncate în puşcării sau au primit slujbe umilitoare.

Un cutremur devastator a lovit toate structurile de putere ale regimului Ceauşescu. „Informaţiile oferite de gen. Pacepa au fost de asemenea un revelator al caracterului criminal al dictaturii în influente cercuri politice şi de media din Vest“ („Raportul final“ al Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, Ed. Humanitas, p.768). Pocăinţa gen. Pacepa continuă şi se cuvine salutată, fie şi din raţiuni creştineşti deplin legitimate de o luptă cu întruchipări ale Diavolului. Poate că exorcismul s-a încheiat după indispensabile suplicii prin care gen. Pacepa a grăbit căderea regimurilor totalitare din spaţiul sovietic, a zguduit agenţiile de spionaj comuniste şi s-a aflat de partea şi în serviciul democraţiei. Cei care nu iau în consideraţie schimbarea la faţă a gen. Pacepa au o problemă de evaluare a unei figuri care, cu toate păcatele sale ştiute şi neştiute, a „trădat“ în cele din urmă comunismul în favoarea valorilor democratice.

O problemă are însă şi gen. Pacepa în raportarea sa faţă de o societate românească postcomunistă unde, ca efect al autovictimizării sale lipsite, adesea, de orice suport real, nu se poate imagina nici măcar în postură de turist. Pot să-i dau o veste bună aflată întâmplător pe parcursul documentării pentru acest comentariu: nu există niciun mandat de arestare pe numele său la punctele româneşti de frontieră. Mai mult, din 21 aprilie 2005 gen. Pacepa îi curge şi o pensie prin care i se recunoaşte o vechime în muncă de 41 de ani.